Șeful FRF, Răzvan Burleanu a fost la Călărași
Please enter banners and links.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu se află la Călărași.
Răzvan Burleanu se află la Călărași cu ocazia Campionatului European de Futsal Serbia 2016. La sala Polivalentă se desfășoară grupa de calificare a Naționalei noastre. Președintele FRF, Răzvan Burleanu a ajuns la Călărași însoțit de o delegație și a asistat la cele două meciuri care s-au jucat miercuri la Călărași.
Înainte de ai vedea la lucru pe jucătorii echipei Naționale, Burleanu s-a oprit câteva minute pe la Școala 10 din Municipiul Călărași. Acesta, însoțit de primarul orașului Călărași, Daniel Drăgulin, vicepreședintele CJ, Marian Dinulescu, consilierul local, Viorel Ivanciu și șeful AJF Doru Dincă, a asistat la un meci școală al echipei de fotbal pregătită de fostul primar, Prof. Daniel Țuțuianu. Burleanu n-a venit cu mâna goală și a adus cu el și 15 mingii de fotbal. A urmat apoi o conferință de presă care s-a ținut la Consiliul Județean Călărași iar șeful FRF a mai trecut pe la sediul AJF Călărași unde Doru Dincă este președinte și prin cadrul Clubului Tineretului, acolo unde activează echipa de fotbal (Liga 3), Dunărea Călărași.
Răzvan Burleanu: „Ne intereseaza dezvoltarea fotbalului calarasean. AJF Calarasi este o organizatie moderna, un exemplu pentru intreaga tara. Ne intereseaza in mod deosebit Dunarea Calarasi, o echipa ce vrea sa promoveze, dar urmaresc si parcursul celor de la Inainte Modelu. Fotbalul este un fenomen social si trebuie tratat cu atentie”.
Daniel Drăgulin: „Este o onoare să fie alături de noi domnul Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, fotbalul care este cel mai iubit sport la nivel național și nu numai. E dovada respectului pe care și noi îl acordăm acestei discipline. Călărașiul este în această perioadă una din capitalele europene ale futsalului și, din punctul nostru de vedere, ne-am dat tot interesul ca această competiție să se desfășoare la parametri cât mai înalți. Totdeauna municipiul nostru a fost un talisman pentru naționalele care ne-au vizitat, pentru că mereu au plecat de aici cu victorii chiar în turneele finale. Urez în numele meu, al Consiliului Local, al tuturor călărășenilor care sper să fie în număr cât mai mare prezenți la meciurile din aceste zile, succes echipei naționale de futsal!„
There is no ads to display, Please add some