Şcolile, pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru noul an şcolar
Please enter banners and links.
– Şcolile din mediul rural sunt la pământ! –
Şcolile din judeţul Călăraşi au intrat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirea acestora pentru deschiderea noului an şcolar, 2012-2013. Reparaţiile curente sunt realizate în şcoli cu bani de la bugetele locale. Lucrările de igienizare s-au realizat în 88 de unităţi şcolare cu personalitate juridică, iar în 7 unităţi urmează să se finalizeze până la 10 septembrie. Toate instituţiile şcolare duc lipsă de multe lucruri ce sunt necesare, însă nu pot fi realizate din cauză că nu există bani suficienţi.
Şcoala Nr. 11 are nevoie de bani pentru repararea sageacului interior
Şcoala nr. 11 „Tudor Vladimirescu” este pregătită pentru a-i întâmpina pe elevi în noul an şcolar. Personalul şcolii a lucrat intens la repararea sageacului din curtea interioară a şcolii, iar potrivit directoarei, Adriana Butoi, se doreşte a se continua şi cu repararea curţii exterioare, însă banii sunt insuficienţi. Pentru reparaţia sageacului interior şcoala a avut în buget 250 de milioane, iar pentru ca sageacul din curtea interioară să fie reparat, ar trebui ca acestă instituţie şcolară să aibă per total 650 de milioane în buget. În afară de acest lucru, şcoala mai are nevoie de mobilier nou, şi anume, birouri, scaune, catedre. De asemenea, pentru a nu mai vopsi în fiecare an orice colţişor al instituţiei, direcţiunea şi-a propus să pună lambriuri în întreaga şcoală. „ Cel mai bine şi cel mai util ar fi să avem o firmă de reparaţii, ca să nu mai lucrăm cu personalul nostru, dar şi o firmă de curăţenie, pentru că astfel, lucrările ar fi făcute de oameni specializaţi, care sunt profesionişti în domeniu.” , a precizat directoarea şcolii Nr. 11 „Tudor Vladimirescu”, Adriana Butoi.
Colegiul Economic are nevoie de o sală de sport
La Colegiul Economic Călăraşi se lucrează încă la instalaţia electrică, lucrările la aceasta începând mai târziu deoarece s-a schimbat conducerea la nivel de oraş, dar şi din cauza examenului de bacalaureat care se desfăşoară în unitatea de învăţământ. Însă această lucrare va fi terminată până va începe şcoala. Potrivit directorului Liceului Economic, Iulian Bobeică, în localul vechi a fost reparat acoperişul, deoarece ploua în unele locuri. Totodată, în această săptămână a avut loc dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea şcolii. De asemenea, s-a realizat igienizarea, mobilierul a fost recondiţionat în funcţie de fondurile existente. Potrivit acestuia, mai este de realizat ignifugarea, însă acest lucru nu va perturba anul şcolar. Până acum s-au cheltuit aproximatix 300 de milioane lei , însă referitor la lucrările instalaţiei electrice, nu s-a achitat nimic din sumă, aşa că după ce va fi achitată suma, e posibil să se ajungă la vreo 400 milioane lei, după cum spune direcţiunea şcolii. O sală de sport le-ar fi de mare ajutor elevilor Colegiului Economic Călăraşi, deoarece 1250 de copii nu au unde să facă pregătire pe timp de iarnă. „ Noi am insistat, conducerea nouă a primăriei ne-a promis că ne susţine. Dacă nu anul acesta, cel puţin la anul să reuşim să facem această sală de sport.”, a adăugat Iulian Bobeică, directorul Liceului Economic. Din spusele acestuia, sala de sport ar costa aproximativ 20 de miliarde de lei.
Colegiul Barbu Ştirbei, parchetat şi lambrisat
Săptămâna aceasta, la Colegiul Naţional Barbu Ştirbei Călăraşi a avut loc o lucrare care a constat în parchetarea şi lambrisarea incintei liceului. În afară de această lucrare, s-au decopertat sălile de clasă, s-a turnat şapă şi s-a văruit. Potrivit lui Dan Marinache, directorul Liceului Barbu Ştirbei Călăraşi, s-au cheltuit în jur de 75 000 lei.
Şcolile din mediul rural au nevoie de reparaţii capitale
Putem spune că unităţile de învăţământ din mediul urban sunt cât de cât norocoase, deoarece au mai primit finanţare, însă când vine vorba de şcolile din mediul rural, acestea nu au parte de noroc sub nicio formă. Potrivit inspectorului şcolar general. Silviana Şestacovschi, reparaţii capitale se desfăşoară la Şcoala Gimnazială Dragalina, Liceul Tehnologic Grădiştea, Şcoala Gimnazială Dorobanţu, deoarece lucrările au rămas în urmă, neexistând finanţare. Deşi aceste şcoli au parte de probleme, autorităţile locale spun că şcoala va începe în bune condiţii, asta pentru că localul şcolilor este igienizat, urmând să se continue lucrările în exterior.
Există şcoli care nu au autorizaţie sanitară
Teoretic, până pe data de 10 septembrie, când se va deschide anul şcolar 2012-2013, toate unităţile de învăţământ ar trebui să deţină autorizaţie sanitară, însă practic vorbind, dintr-un număr total de 95 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi un număr total de 364 de corpuri de clădire, doar 242 de unităţi au autorizaţie sanitară de funcţionare. Restul de 122 de corpuri de clădire sunt neautorizate. Motivele pentru care acestea nu au atorizaţie sanitară sunt: lipsa apei potabile şi a canalizării din mediul rural, lucrări de reabilitare şi investiţii nefinalizate, grupuri sanitare necorespunzătoare, supraaglomerarea în sălile de grupă şi de clasă. „Avem o mare problemă cu grupurile sanitare recomandate pentru clasa pregătitoare, foarte puţine unităţi şcolare au demarat lucrări pentru amenjarea unor grupuri sanitare speciale pentru aceşti copii care se încadrează într-o anumită categorie de vârstă şi au alte cerinţe, apoi încercăm să eliminăm supraaglomerarea în sălile de grupă şi de clasă, adică, copiii să înveţe într-un singur schimb pe cât este posibil.”, a declarat Silviana Şestacovschi, inspectorul şcolar general.
There is no ads to display, Please add some