Punctele de prim ajutor climatizat din Călărași

Shot of a young man stopping for a drink of water while exploring the outdoors

Please enter banners and links.

Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că începând de joi, 29 iunie, când sunt anunțate temperaturi caniculare, vor fi deschise, în intervalul orar 10.30-16.00,  punctele de prim ajutor climatizat pentru acordarea asistenței medicale din Piața Orizont și Piața Centrală. Punctele de prim ajutor sunt dotate cu aparat de aer condiționat și dozator de apă, călărășenii putând beneficia și de asistență medicală oferită de voluntari ai Crucii Roșii Române-Filiala Călărași sau ai Școlii Postliceale FEG Călărași.

Ca și în anii anteriori, Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția cetățenilor și sediul din str. București, sediul Direcției de Asistență Socială (Evidența persoanelor), precum și sediul Muzeului Municipal, puncte ce sunt dotate cu aparate de aer condiționat și dozatoare de apă.

Totodată, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Călărași distribuie, în această perioadă, la punctele de prim ajutor și afișează la avizierele din oraș și pliante cu recomandările cele mai importante pentru protecția populației în perioada caniculară, cele mai importante dintre acestea fiind: evitarea aglomerațiilor, expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11:00 și 18:00, consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi și evitarea consumului de băuturi alcoolice, a celor cu cafeină sau zahăr și evitarea consumului de alimente cu conținut ridicat de grăsimi.


There is no ads to display, Please add some

About The Author