Proiecte de viitor la Centrul Cultural Judeţean….

Please enter banners and links.

Festival de circ de scenă, păpuşi gigant sau filme cu marionete – propunerile regizorului Radu Dinulescu

Centrul Cultural Judeţean are un nou manager după o lungă perioadă de timp în care postul a fost liber în urma demisiei lui Liviu Anghel. Regizorul Radu Dinulescu ocupă acest post de conducere după ce a câştigat concursul de proiecte de management şi deţine toate datele pentru a fi director, datorită faptului că este regizor şi a fost directorul Teatrului de Marionete din Arad, unde a avut o activitate bogată.

Planurile de viitor ale regizorului

Planul de management al acestuia este foarte bogat în activităţi, aşa că nu degeaba a fost câştigătorul concursului. Obiectivele acestui plan sunt construite în aşa fel încât să impresioneze publicul călărăşean într-un mod foarte plăcut. Astfel, Radu Dinulescu doreşte să aducă pe scena teatrului călărăşean noutăţi din lumea spectacolului, teatrului, festivalului. Spre exemplu, acesta şi-a propus ca pe viitor să realizeze un festival de circ de scenă, care nu a mai fost vizionat la noi până acum, festival care va crea o atmosferă foarte plăcută în rândul călărăşenilor. De asemenea, conform planului de management, o idee nemaipomenit de grozavă este reprezentată de crearea unor păpuşi gigant, care să depăşească înălţimea de 3 m, acestea putând fi folosite la diverse ocazii speciale. Totodată, omul de cultură Radu Dinulescu vrea să se organizeze cursuri de informatică, care au la bază arta asistată de calculator, în ceea ce priveşte muzica, animaţia,design şi creaţia web. Pe lângă toate aceste planuri enumerate, printre obiectivele regizorului se numără şi realizarea de filme cu marionete, fiind combinate cu imagini 3D, bineînţeles , însă pentru a duce la bun sfârşit această idee, trebuie să se creeze un studio pentru filmări.

A venit la Călăraşi deoarece l-a impresionat 3D-ul şi sala de spectacole

Timp de 5 ani de zile, din anul 2006 până în 2011, Radu Dinulescu a activat ca director la Teatrul de Marionete din Arad, în cadrul căruia a avut o activitate extrem de bogată reuşind să facă din acest teatru o instituţie de cultură de nivel european, având la bază producţii care au făcut deliciul publicului pe scenele din întreaga lume. Ce l-a determinat să aleagă Călăraşiul? Potrivit spuselor acestuia, a fost impresionat de cinematograful 3 D şi de sala de spectacole a Centrului Cultural Judeţean, aceasta fiind dotată la un nivel foarte înalt.

A realizat un scenariu de film care a fost turnat în SUA

Radu Dinulescu a realizat multe în viaţă, şi încă mai realizează. A activat în domeniul regiei de teatru dramatic, în cel al regiei de teatru de marionete, dar şi în domeniul actoriei. Întotdeauna s-a regăsit în partea de regie, mai puţin în latura actoricească. O mare realizare cu care se poate mândri este scenariul unui film de animaţie 3D, turnat în SUA, realizat în anul 2006, numit „Cernozaurii”, personajele acestuia fiind monstruleţii ce au luat naştere în urma unei catastrofe nucleare, explozia de la Cernobîl.

Tatăl, un punct forte în alegerea carierei sale

Fiind fiul unui regizor cunoscut, Dumitru Dinulescu, acest lucru l-a influenţat în alegerea carierei , astfel că la vârsta de numai un an, „defila” pe scena Teatrului din Brăila, iar la vârsta de cinci ani juca pe scenă alături de Catrinel Dumitrescu, care avea aceeaşi vârstă. De atunci nu a mai putut ieşi din această lume, efectiv îndrăgostindu-se de scenă, artă, regie, cultură. 


There is no ads to display, Please add some