Primarul Dulce merge pe mâna investițiilor
Please enter banners and links.
- câștigarea unui nou mandat la primărie pare mai facilă decât prima dată
Decebal Mihalache
Marius Dulce a mers încă de la începutul mandatului de primar pe mâna investițiilor și, chiar și acum, promite că nu se va opri la lucrările ce sunt în derulare. Asfaltarea multor străzi din Călărași, unele de pământ sau altele betonate de pe timpul lui Ceaușescu, a fost o demarare în forță a actualului primar. Strada Luceafărului, Viitor, Plevna, Rahova, etc., și acum în execuție Strada București, sunt un exemplu că Marius Dulce chiar vrea să schimbe infrastructura rutieră a municipiului Călărași. Strada București este cea mai complexă lucrare și, chiar dacă unii spun că mersul lucrărilor este cam lent, Dulce spune că a discutat cu constructorul care l-a asigurat că va intensifica ritmul acestora. „Așa cum ați văzut, am terminat strada Viitor. Lucrăm foarte bine, deoarece nu a mai plouat în ultima perioadă, pe strada București. Deja, cred că am ajuns undeva la 15% spre 20%, iar în lunile următoare, cu siguranță se vor vedea mult mai bine efectele muncii în viteză, pentru că am avut discuții cu domnul director al firmei Dimar și mi-a promis că vrea să intensifice acțiunile la Călărași, să mărească numărul de utilaje și de oameni și să intrăm în linie dreaptă cu cât mai multe lucrări. Pentru că lumea întreabă ce se întâmplă pe strada București, vreau să vă spun că deja am pietruit, pe tronsonul dintre Cuza Vodă și Eroilor vom începe asfaltarea. Cred că în data de 15 iulie vom asfalta și zona aceasta, ca să scăpăm de praf și să redăm traficului zona aceasta…”, declara primarul Dulce. Investițiile în infrastructura rutieră nu au fost singurele. Reabilitarea unor școli, investiții în canalizări și străzi în cartierele Mircea Vodă și Măgureni, lucrările din centrul municipiului, Piața Centrală, Bazarul Big sau lucrările de pe brațul Borcea, plus altele, sunt alte elemente cu care Marius Dulce pornește spre un nou mandat de primar. Pentru că și-l dorește, este normal, și nu a ascuns asta niciodată. Dacă primul mandat a fost câștigat cu ceva emoții, de data asta pare mai simplu. Activitatea sa, plus faptul că până acum nu are niciun adversar de la alt partid, îi sporesc destul de mult șansele la un nou câștig. Are o opoziție de la PNL în consiliul local, dar la nivel de populație liberalii nu sunt percepuți ca adversari ce vin să îl combată. Comunicarea lor este deficitară, plus faptul că până acum nu au arătat, nici măcar voalat, un adversar pentru Dulce la primărie. PNL, după pierderea alegerilor locale, este un partid ce nu are o acțiune clară, nu are o viziune și nicio strategie pentru a ajunge măcar la jumătate din ceea ce a fost când era la putere la nivel local. În schimb, Dulce are în spate o structură de partid ce se mișcă, iar o dată cu apropierea alegerilor, aceasta își va spori activitatea. Asta pentru simplul motiv că PSD Călărași nu-și permite să piardă alegerile. Nici la municipiu și nici în județ. Pentru Vasile Iliuță ar arăta extrem de rău.
There is no ads to display, Please add some