PP-DD “se orientează la faţa locului”

Please enter banners and links.

Pentru impunerea viceprimarilor şi vicepreşedinţilor de consiliu judeţean,

Partidul Poporului-Dan Diaconescu a scos la alegerile din 10 iunie 2012 un scor “senzaţional” pe judeţul Călăraşi, de aproape 10 procente, ceea ce-l plasazează pe locul trei la un clasament pe partide, după Uniunea Social- Liberală şi Alianţa Popular Creştină. Dacă ne raportăm la numărul de consilieri locali obţinuţi, PP-DD stă şi mai bine, chiar dacă numărul de 71 de consilieri nu ne spune mare lucru. În multe localităţi ei vor fi cei ce înclină balanţa, întrucât nici USL şi nici APC nu au reuşit să obţină majoritatea. Este cazul localităţilor Independenţa, Crivăţ, Curcani, Gălbinaşi, Radovanu, Şoldanu, etc. Dealtfel, în localitatea Crivăţ PP-DD a câştigat funcţia de primar prin Ion Robu, iar la Curcani, Bebe Enciu se bate cu şanse reale pentru aceeaşi funcţie, după arestarea candidatului APC. Consilierii acestui partid pot tranţa lucrurile chiar şi în consiliul local Călăraşi sau în consiliul judeţean, după neînţelegerile dintre PNL şi PC pentru alegerea viceprimarilor şi vicepreşedinţilor de consiliu local. Întrebată despre cum vor vota consilierii PP-DD, Maria Dragomir, preşedintele partidului a declarat că “ne vom orienta la faţa locului”. Spre exemplu, în şedinţa de constituire a consiliului local Călăraşi consilierii lui Dan Diaconescu au votat alături de cei ai APC la alegerea preşedintelui de şedinţă. Totuşi, lucrurile pot varia de la o localitate la alta, mai ales dacă respectivii consilieri sunt luaţi “la bucată”. Dar, important este ceea ce hotărăşte Maria Dragomir, întrucât consilierilor li se poate retrage sprijinul politic, ceea ce duce la pierderea mandatului. Însă, mai important este ce spune Dan Diaconescu, căci el ştie ce pierde. 


There is no ads to display, Please add some

About The Author