Poftiţi la cumpărat carne de miel!

Please enter banners and links.

Producătorii nu s-au înghesuit să vândă miei în piaţă

Crescătorii de miei nu s-au înghesuit în pieţele călărăşene săptămâna aceasta, ei fiind aşteptaţi în Săptămâna Patimilor să-şi expună marfa în Piaţa Big şi Piaţa Centrală.
Potrivit directorului Serviciului Pieţe şi Oboare, Vasile Manea, în Piaţa Big, spaţiile speciale pentru vânzarea mieilor vor fi organizate în sectorul lactate, la etajul 1, aici având spaţiu prevăzut cu sursă de apă, cinghele unde se vor agăţa mieii, dar şi butuci pentru a putea fi tăiaţi meii, iar în piaţa centrală mieii vor fi scoşi la vânzare tot în sectorul de lactate. Vasile Manea a declarat pentru Express de Călăraşi că aceste spaţii vor funcţiona încă de la sfârşitul acestei săptămâni, până de Paşte. Producătorii care vin să vândă miei în piaţă trebuie să îndeplinească anumite criterii, şi anume să deţină certificate de producător, cartea de identitate şi să aibă documente sanitar -veterinare care să ateste că animalul este sănătos şi poate fi consumat de către cetăţeni. Vor putea fi scoşi la vânzare doar mieii care sunt abatorizaţi şi deţin ştampila medicului. Bineînţeles, aceste animale vor fi verificate şi de personalul Direcţiei Sanitar- Veterinare Călăraşi, pentru ca oamenii să mănânce carne sănătoasă. Pentru carnea de miel se percepe o taxă de 5 lei pe bucată, în fiecare zi. Anul trecut s-au vândut în jur de 150- 200 de miei, iar preţurile variau între 15 şi 16 lei kilogramul. Directorul Serviciului Pieţe şi Oboare speră să nu existe niciun fel de incident în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor care vor achiziţiona carne de miel. “ Nu au fost evenimente legate de îmbolnăvire în urma consumării produselor din pieţele municipiului.”, a mai adăugat acesta. Aşadar, poftiţi la cumpărat carne de miel!
 


There is no ads to display, Please add some

About The Author