Podul peste Dunăre agită apele tulburi ale politicii
Please enter banners and links.
– În ciuda opoziţiei USL, Dragu a reuşit să treacă proiectul prin consiliul local
Consilierii locali au votat miercuri, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre privind construirea unui pod peste Dunăre, între localităţile Călăraşi şi Silistra, şi a unui terminal de containere. Reacţiile nu au întârziat să apară, USL acuzând că i s-a furat ideea, numai că minciuna are picioare scurte, iar dezinformarea presei nu a reuşit….
Construirea podului ar crea 4.500 locuri de muncă
În expunerea de motive prezentată de primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, se precizează că podul va fi interconectat atât la infrastructura de transport românească din judeţele Călăraşi şi Constanţa, cât şi la infrastructura statului vecin, Bulgaria, prin şoseaua ce leagă localitatea Ostrov de oraşul Silistra.
Potrivit lui Ştefan Găvănescu, reprezentantul firmei ce doreşte să realizeze investiţia – Sc Pod Terminal Călăraşi – Diverse SRL, podul va avea 2 km, pe fiecare mal va fi câte o platformă, iar la piciorul fiecărui pod vor fi amplasate microhidrocentrale. În ceea ce priveşte terminalul de containere, acesta se va întinde pe 200 de hectare.
Investiţia ar urma să se ridice la 750 milioane de euro, iar bugetul local nu va participa cu niciun leu, fondurile pentru investiţii fiind private. Gănescu a declarat că în privinţa sumei investite care a creat suspiciuni, precum şi a investitorului care este ţinut deocamdată secret, acesta a precizat că investitorii ştiu că în momentul în care se produce energie electrică îşo scot repede banii. Acesta a adăugat că în trei luni se va face proiectarea, studiul de fezabilitate, se vor obţine toate aprobările necesare, iar în următoarele şase luni va începe construcţia podului. Gănescu spune că lucrările vor dura maxim doi ani şi jumătate şi că în 5-7 ani investiţia se va amortiza. De asemenea, se vor crea în zonă, pentru început, pe perioada derulării construcţiei, 4.500 locuri de muncă, iar după finalizare vor fi angajaţi 2.000 de oameni care vor asigura serviciile atât pentru pod cât şi la terminalul de containere.
Useliştii au vrut să tragă spuza pe turta lor …nu a mers
Consilierii locali şi-au dat acordul pentru realizarea acestei investiţii, cu excepţia celor care de la USL care nu au votat proiectul, încercând a doua zi să se scuze ba că nu au fost chemaţi la şedinţă, ba că le-a fost furată ideea lansată de Virgil Diaconu, ba că nu au fost lăsaţi să-şi spună punctul de vedere.
A doua zi după aprobarea consilierilor, cei trei reprezentanţi ai „Alianţei Împotriva Călărăşenilor”, cum a fost botezată USL de Nicolae Dragu, respectiv Ion Ştefan, Dan Drăgulin şi Virgil Dumbravă, au susţinut o conferinţă de presă în care au încercat să ne spună că Nicolae Dragu le-a furat ideea contruirii podului şi că vreun trădător de la PSD a plecat cu proiectul lansat de Virgil Diaconu în urmă cu fix un an de zile. Au uitat însă, stimaţii consilieri, să şi citească materialele puse la dispoziţie de primar sau poate intenţionat au uitat să adauge că există un acord de parteneriat, încheiat în februarie 2010, între Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi, Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, Consiliul Judeţean Călăraşi, Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Călăraşi şi primăria Comunei ostrov, prin care aceştia îşi propun să colaboreze în vederea realizării podului peste Dunăre, care să aibă un picior în zona Călăraşi şi cel de-al doilea pe teriotirul administrativ al judeţului Constanţa. Când le-a fost adus aminte că există un asemenea parteneriat şi că ideea este mai veche, chiar din 2010, şi că de fapt Nicolae Dragu nu a furat nicio idee, reprezentanţii USL şi-au înghiţit limba. Dan Drăgulin şi-a adus aminte de acest protocol, pe care de altfel îl avea în faţă, a tras un ochi pe ştampile şi a văzut că inclusiv Răducu Filipescu a semnat, după care a silabisit că trebuia să le fie ataşat şi acordul Primăriei Comunei Ostrov. Acord există şi din partea Primăriei Comunei Ostrov, chiar şi de la Primăria Silistra, însă nimeni nu a dorit să se intereseze înainte de a deschide gura în conferinţa de presă. Mai mult, protocolul de parteneriat a fost făcut la iniţiativa unui senator PSD de Constanţa, Nicolae Moga, aşa că nu putem să înţelegem decât că Dragu nu a furat nimic, ba chiar alţii ar putea fi acuzaţi că au furat de la Dragu.
Una peste alta, useliştii, după ce au mai pierdut un punct în bătălia cu Nicolea Dragu, se declară acum susţinători ai acestei investiţii, pod peste Dunăre, dar care, în opinia lor, ar fi trebuit să se deruleze într-un alt mod. N-au vrut decât să dezinformeze presa, însă nici măcar asta nu le-a ieşit ! Fiţi corecţi, dacă vreţi să câştigaţi alegerile, că minciuna are picioare scurte !
Investitorul va fi turc, iar finanţarea chineză !
Dacă podul va fi sau nu făcut, rămâne de văzut. Cert este că e vorba de bani privaţi şi rămâne la aprecierea investitorului, după ce va face studiile de fezabilitate, proiectarea şi toată documentaţia, dacă investeşte sau nu. Primarul Nicolae Dragu a declarat pentru Express că investitorul este turc, iar banii vor fi asiguraţi de o bancă chineză. A existat şi o condiţie a administraţiei locale ca firma să aibă sediul la Călăraşi pentru ca impozitele şi taxele să fie plătite aici, nu să plece la Bucureşti, precum în cazul Saint Gobain sau al Tenaris. E o condiţie normală şi de bun simţ dacă vrem ca bugetul local să câştige ceva. În rest, alte discuţii precum că e o firmă de cartier, nu-şi au rostul. Aşteptăm să vedem ce paşi va mai face investitorul pentru acest proiect.
There is no ads to display, Please add some