Permutări de consilieri locali şi judeţeni

Please enter banners and links.

 

Odată cu avansarea în perioada de guvernare se mai produc fel şi fel de permutări pe funcţii, întruucât unii mai avansează, vorbim de cei de la putere, sau retrogradează, cei din opoziţie. Bunăoară, la consiliul local, Florin Drăgan a avansat pe postul de director la Direcţia de Sport, ceea ce îl făcea incompatibil cu funcţia de consilier local. Aşa că, locul său a fost luat de următorul de pe lista USL, liberalul Marian Palazu. Şi în tabăra opoziţiei s-au petrecut permutări. Puiu Dumitrache, după ce a fost reţinut pentru luare de mită, a fost exclus din PDL şi, automat, din consiliul local. Acesta, în şedinţa de consiliu, a explicat că excluderea sa din partid nu este conformă cu statutul, prin urmare nici excluderea sa din consiliu nu este legală. Însă, aşa cum a recunoscut şi el, culpa nu este la primărie sau consiliu, întrucât acestea au primit o adresă de la PDL prin care se menţionează că el nu mai este membru al acestui partid. Prin urmare, Puiu Dumitrache, care se apără spunând că statutul partidului cere excluderea unui membru doar dacă este arestat preventiv, ceea ce nu este cazul său, a afirmat că se va judeca, inclusiv pe cale civilă, cu partidul din care a făcut parte. În locul său urmează să fie validat Valentin Bucioveanu, ce a mai activat în trecut în consiliul local. În paranteză fie spus Puiu Dumitrache s-a aflat pe lista APC la insistenţele lui Nicolae Dragu, ceea ce a provocat oarece iritare în partid la acea oră. Dealtfel, pentru rămânerea lui Dumitrache în consiliu au fost trei voturi pentru”, cel mai probabil de la consilierii UNPR. Permutări s-au produs şi la consiliul judeţean. Consilierul PSD Marcel Nuţu şi-a prezentat demisia, deoarece a fost avansat director adjunct la SC Ecoaqua, ceea ce îl plasa în stare de incompatibilitate. În locul său a intrat următorul de pe lista USL, un consilier PNL, Ruxandra Alina Prică, ceea ce este important în ecuaţia jocului la spargerea USL. Ruxandra Alina Prică este la prima funcţie de ales local. Ea este vicepreşedinte la organizaţia de femei a partidului şi, după câştigarea alegerilor, s-a reformat profesional de la funcţia de „farmacist”, conform declaraţiei de avere, la cea de director la Centrul Regional de Formare Profesională pentru Adulţi. Referitor la declaraţia de avere trebuie menţionat că este una dintre cele mai simpliste din câte am parcurs până acum. Nimic la terenuri, clădiri, maşini, bijuterii, cadouri, conturi în bănci. Nu e timpul trecut, mai e de guvernat! Să nu ne spună cineva că iubeşte modestia! Doar Iliescu vrea să moară sărac! Opoziţia a mai primit şi ea un loc de consilier judeţean prin Marian Popa de la PNŢ, după ce acesta a câştigat procesul intentat consiliului judeţean, întrucât…nu dorea să fie primit.  Unii PDL-iştii au motiv să fie invidioşi, deoarece consideră că Marian Popa nu merită locul de consilier, pentru că în campania electorală a stat mai mult pe acasă decât pe coclauri. Dar, asta e lista, mergeţi cu ea înainte. PDL mai are şi el de recuperat un loc, prin Dragoş Coman, dar s-ar părea că relaţiile acestuia cu liderul Vasile Iliuţă nu s-au normalizat. Până la urmă latifundiarul din Vâlcelele trebuie să se hotărască odată şi odată, aşa cum a făcut-o cu Puiu, că doar nu face cadou puterii un loc liber în consiliul judeţean.  


There is no ads to display, Please add some

About The Author