(P) Declarațiile domnului președinte Daniel Ștefan Drăgulin în conferința de presă din 18 septembrie 2019

dragulin

Please enter banners and links.

…despre prezența a 100 de membri PNL Călărași la depunerea listelor de semnături de către președintele Klaus Iohannis

Vineri, 20 septembrie, 100 de membri ai Organizației Județene vor participa la depunerea listelor de semnături pentru susținerea candidaturii președintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat în fruntea țării.

Vreau să subliniez faptul că toate organizațiile locale s-au implicat, unele mai mult, altele mai puțin, în strângerea de semnături. Pot să vă spun că tinerii au participat alături de seniori în tot acest proces, în realizarea obiectivului pe care l-am avut. Vreau să-i felicit pe toți pentru acest lucru și să sperăm că toate acestea vor duce la un rezultat foarte bun al Organizației Județene PNL Călărași în alegerile prezidențiale.

…despre activitatea din unele birouri locale

În următoarea perioadă, vom căuta soluții pentru unele candidaturi la primării din județ. Participăm la întâlniri cu Birourile din teritoriu și la ședințele pe care unele organizații le au. Avem de completat în unele localități aceste birouri locale, de ales președinți, avem de discutat pozițiile pe care ei le-au avut și le vor avea în continuare, să analizăm activitatea lor din alegerile europarlamentare, și măsuri pentru a se mobiliza și a depăși target-urile pe care noi le vom stabili pentru fiecare localitate.

…despre prezența domnului președinte Ludovic Orban la Călărași, în data de 22 septembrie

Duminică, 22 septembrie, președintele Ludovic Orban și-a manifestat dorința de a fi prezent în Călărași, mai ales că în acest week-end sărbătorim municipiul nostru. Vom avea o discuție la nivelul Biroului Permanent Județean și după aceea va participa, alături de noi, și la alte activități din programul zilei.

…despre un viitor Guvern PNL

La cum îmi cunosc colegii, atât cei din sfera economică, cât și propunerile pe care noi le-am discutat a fi făcute pentru un viitor Guvern PNL, vom demonstra că vom fi capabili să scoatem România din această criză în care ne aflăm. Cred că ar trebui, atunci când vom ajunge la guvernare, să prezentăm situația reală a bugetului. Sunt discuții între cei din opoziție în acest moment, vom vedea ce rezultat vor avea negocierile, cei care vor să susțină în continuare această situație dezastruoasă nu vor vota moțiunea. Cei care sunt de acord să producă schimbarea vor vota moțiunea. Dacă aceasta nu va trece, ne merităm soarta. Noi, liberalii, încercăm, prin votul pe care ni l-au dat românii la europarlamentare, prin opiniile cetățenilor, să le respectăm dorințele, să schimbăm Guvernul PSD, să punem un guvern capabil să conducă România.

…despre situația din Organizația PNL Borcea

Pe 26 septembrie, la Borcea, va avea loc întrunirea Biroului Politic Local unde se va alege un nou președinte al organizației care nu e exclus să fie și candidatul nostru la primărie, în 2020. Este vorba de George Burlacu. Vom face sondaje de opinie, actualul primar a venit recent într-o ședință de BPJ, a venit fulminant, i-am spus că nimeni nu l-a dat afară din partid, dacă vrei să rămâi în continuare, demonstrează prin fapte. Sunt niște pași de făcut, noi momentan am spus STOP excluderilor din partid, pentru că nu vrem să creăm în această perioadă tensiuni în interiorul partidului. Aniel trebuie să înțeleagă că jocul duplicitar nu duce la nimic bun, nu pot face aprecieri cu privire la activitatea lui pro PSD, dar dacă se confirmă unele lucruri, totul are o limită. Noi așteptăm să finalizăm campania pentru prezidențiale, ne dorim să câștigăm cu un scor foarte bun și după aceea avem timp până în decembrie să limpezim lucrurile.


There is no ads to display, Please add some

About The Author