Noul președinte pe municipiu al PSD, Marius Dulce vrea un partid mai siropos
Please enter banners and links.
Desfășurată fără mare tam-tam conferința prin care Marius Dulce, ce este și viceprimarul municipiului Călărași din partea PSD, a primit funcția de președinte, a fost o simplă formalitate pentru social-democrații călărășeni. Dulce, numărul doi pe municipiu, era, practic, văzut ca și succesorul lui Dan Crisdodor, după plecarea acestuia în fruntea organizației județene, așa că el nici nu a avut vreun contracandidat. Chiar dacă se apropie alegerile prezidențiale, conferința, la care au participat în jur de 200 de persoane, nu a stat sub auspicii războinice. Doar câteva săgeți aruncate către rivalul din alegeri, dar partener în consiliul județean, Răducu Filipescu, nu au fost de natură să ridice sala în picioare. Am spune, mai degrabă, că a fost o liniște suspectă, însă pesediștii actuali ne-au obișnuit cu faptul că lucrează în tăcere. Am spus în tăcere, nu subteran. Ca nou președinte de organizație, cu acte în regulă, Marius Dulce a spus de la tribună că își dorește un PSD mai aproape de oameni, mai atrăgător, astfel încât doctrina social-democrată să fie peste cea liberală la alegerile prezidențiale. Evident, au fost și nemulțumiri, dar destul de mărunte spuse de Dulce, Cristodor și Meseșanu. Cel ce a fost mai dur a fost nimeni altul decât mentorul organizației, Ion Ștefan, singurul ce și-a permis să nu amintească nimic de Răducu Filipescu. Știe el ce știe. Ștefan chiar a spus că PSD Călărași stă prost, întrucât activiștii de cartier, de secții de votare nu și-au făcut planul în ceea ce privește identificarea și recrutarea potențialilor votanți. Dacă la acest capitol sunt deficitari, în schimb la capitolul ”proiecte” stau bine. Sau cel puțin așa zic ei. De la tribună Răzvan Meseșanu l-a îndemnat pe Dan Cristodor să identifice mai multe proiecte cu care să meargă la Guvern, numai că acesta deja rezolvase doleanța. Cele 11 primării pesediste din Călărași au primit bani de la Liviu Dragnea, ne-a anunțat Dan Cristodor, și pentru că banii nu sunt împărțiți politic, nu-i așa, încă trei primării liberale au primit lovele. 65 de miliarde în total. Prin această mișcare ”a înebunit Filipescu”, ne-a asigurat Cristodor, deși liberalul știe că electoratului dacă nu-i dai duminica, mai ales dacă-i zi de votare, înseamnă că nu i-ai dat toată săptămâna. Prin urmare, așteptăm prezidențialele să vedem ce face organizația lui Dulce, comparativ cu europarlamentarele, deoarece lucrurile nu par ce sunt. În speță, Drăgulin nu mai există? Chiar dacă invitatul conferinței, Virgil Marian Dumbravă, de la tribună, a pus toate lucrurile bune din oraș doar pe seama tripletei guvernatoare Dulce-Dumbravă-Cuțăr. Cum, a zis Cuțăr ? Da, Cuțăr a zis. Băieți !
There is no ads to display, Please add some