Neşansa a făcut ca meciul să se încheie la egalitate. Dunărea- Farul 1-1

dunarea farul

N-ar trebui să mai surprindă pe nimeni de ce Farul n-a obţinut nicio victorie în deplasare în acest sezon. Sâmbătă, în meci contând pentru etapa a 21-a, a doua a returului, elevii lui Ianis Zicu s-au ales la Călăraşi cu o remiză nesperată, 1-1, deşi au deschis scorul şi au condus pe tabelă preţ de o oră.

Dunărea a avut superioritate şi-a creat o grămadă de ocazii la poarta lui Muţiu însă neşansa a făcut doar ca meciul să se încheie la egalitate.

Oaspeţii s-a trezit în avantaj încă din minutul 22. După o degajare a portarului, mingea e preluată în dreapta la Toma, care îi pasează excelent pe culoar lui Ionuţ Stoica, acesta porneşte vijelios spre poarta noasatră dintr-o suspectă poziţie de ofsaid şi înscrie cu toată opoziţia lui Krell ieşit în întâmpinare.

Urmează minute bune de dominare a Dunării însă nici Honciu, în două rânduri (31, 37) şi nici Radu Crişan (34) nu izbutesc să-l învingă pe portarul constănţean.

Imediat după pauză, Honciu e din nou în poziţie bună însă reluarea sa din foarfecă (min. 48) nu-i pune probleme lui Muţiu.

Farul face aproape definitiv pasul în spate, permiţând Dunării să pună şi mai multă presiune de Muţiu. Ekollo (48), Honciu (48, 51, 60) ratează bune oportunităţi spre disperarea celor câteva sute de spectatori care au îndurat frigul destul de pătrunzător.

În minutul 76, Farul rămâne în 10, Dan Panait văzând al doilea cartonaş galben (primul încasat în minutul 41) şi implicit pe cel roşu. Dumnezeu face dreptate în minutul 82. Serge Ekollo pătrunde în careu pe dreapta, pasează cu talpa înapoi pentru Tudoran, care centrează la bara a doua, acolo unde Salvatore Marrone împinge mingea cu capul din 5 metri sub transversală. Balonul „muşcă” bara transversală şi-l depăşeşte pe Muţiu.

Finalul e tot mai incadescent însă Dunărea nu mai reuşeşte să înscrie şi golul victoriei pe care ar fi trebuit s-o obţină, cel puţin prin prisma ocaziilor create.

După 20 de meciuri disputate, Dunărea totalizează 27 de puncte şi aşteaptă rezultatul partidei Viitorul Pandurii – Univ. Cluj pentru a vedea pe ce poziţie va intra în vacanţa de iarnă.

Campionatul se reia pe 22 februarie 2020 când vor avea loc meciurile din cadrul rundei a 22-a. Dunărea va juca atunci în deplasare cu Petrolul Ploieşti.

 

Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa 1-1

Au marcat: Salvatore Marrone (82) / Ionuţ Stoica (22)

Dunărea: 1. Stefan Krell – 2. Alex. Sabangeanu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 27. Gaston Mendy – 14. Ariel Lopez (70. Mădplin Tudoran, 71’), 8. Gabriel Preoteasa (4. Cristian Raiciu, 46’ – 6. Ahmet Ozcan, 87’) – 9. Serge Ekollo, 10. Georgian Honciu, 7. Salvatore Marrone – 90. Bogdan Rusu

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 18. Gabriel Toma, 3. Ionuţ Ţenea, 21. Andrei Moise

Antrenor: Cristian Pustai

Farul: 1. Vlad Muţiu (cpt.) – 77. Alexandru Nicola, 4. Ştefan Cană, 6. Viorel Lică, 97. Daniel Panait – 8. Marius Antoche, 23. Antonio Cruceru (16. Ionuţ Ursu, 80’), 17. Daniel Toma – 7. Bodo Kanda, 9. Ionuţ Stoica (30. Alex. Bodea, 86’), 10. Alex. Stoica (22. Iulian Carabela, 72’)

Rezerve: 12. Andrei Udeanu – 11. Denis Hordouan, 14. Dimciu Halep, 99. Cosmin Zamfir

Antrenor: Ianis Zicu

Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) şi Radu Despa (Baia Mare); Rezervă: Sorin Costreie (Buftea)

Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) şi Florentin Barbu (Giurgiu).

Cartonaşe galbene: Ariel Lopez (71), B. Rusu (90) / D. Panait (41, 76), D. Toma (44), A. Stoica (62), Vl. Muţiu (76), Al. Nicola (90), B. Kanda (90)

Cartonaşe roşii: Dan Panait (76)


There is no ads to display, Please add some