Maestrul Traian Brădean şi anii studenţiei

Decebal Mihalache 3:37 pm - 4 mai, 2015 Comentariile sunt închise pentru Maestrul Traian Brădean şi anii studenţiei

Untitled-1Connaisseur, la curent cu arta contemporanilor şi a predecesorilor, normativ şi modern totodată, mare desenator şi pictor de referinţă, Traian Brădean este un personaj tipic pentru comportamentul unui maestru cu disciplină de atelier, având calitatea de a fi avid de cunoaştere. Aceste trăsături ale personalităţii sale s-au consolidat în timpul studenţiei când sosise momentul despărţirii fizice de contextul a ceea ce a însemnat sacrul, erosul, logosul, adevărul, poesis-ul, modulaţii care i-au cultivat dialogul cu fiinţa[1] şi care au traversat entitatea spirituală a artistului pe parcursul unei prime perioade definitorii de formare la Comlăuş şi Timişoara.

       În curând pictorul va pătrunde în lumea deficitului de fiinţă[2], dar va păstra cu sine valorile acesteia, necesare pentru conturarea viziunii sale artistice, mai ales că, va urma perioada studenţiei când Traian Brădean începe adevăratul traseu artistic  radiografiind încă o dată tipologiile stilistice ale istoriei artei prin studierea desenelor lui Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti, Albrecht Durer, Rembrandt van Rijn, înscriindu-se pe linia modernismului ciucurencian în pictură prin exemplul direct al maestrului şi depăşind această perspectivă prin morfologia desenului.       Admis în  1948 în anul al-II-lea la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pictorul se retrage pentru moment şi îşi finalizează studiile liceale de specialitate, concomitent petrecându-se şi debutul artistic la Expoziţia Regională de Stat a Banatului cu lucrarea în pastel „Portretul unei ţesătoare”, ocazie care îi prilejuieşte criticului N. Argintescu-Amza să îi remarce talentul. În 1950 îl regăsim pe Brădean la examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti unde este admis şi începe studiul picturii cu Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Gh. Lőwendal, Ligia Macovei şi P. Dumitrescu, peste doi ani clasa de pictură fiind preluată de maestrul Alexandru Ciucurencu, de la care Traian Brădean  va învăţa că actul de creaţie este „o sfântă misiune”, concepţie devenită un punct de climax  al derulării viziunii şi logică interioară a actului creator. Din anul al treilea de facultate datează un studiu clasic, academic, de nud masculin, cu o construcţie solidă, arhitectonică a anatomiei umane, realizată cu ajutorul desenului creator de formă şi rezultată din proporţia osteologică şi miologică academic studiată.

 Din 1954-anul al IV-lea de facultate-, s-a păstrat un autoportret care descinde dintr-o viziune europeană, barocă de tratare a chipului în clarobscur. Creat în vacanţă, pe prispa casei de la Comlăuş, în oglindă, cu rapiditatea celui care se grăbea într-o zi ploioasă, figura are expresia ochilor aşezată în umbră, atitudinea capului fiind posesoarea teatralităţii, a misterului şi a unei anumite gravităţii şi ascunderi voite a chipului.

      Între timp, pictorul face ilustraţie de carte la volumul „Povestiri din anii grei” de A.G.Vaida, realizând şi desenele necesare pentru o schiţă a scriitorului Titus Popovici. Tot acum o cunoaşte pe viitoarea soţie, Angela Popa, fiica profesorului de la Iaşi, pictorul Nicolae Popa, coleg cu Alexandru Ciucurencu la clasa de pictură a lui Andre Lothe(1885-1962), la Paris.

       În facultate, Traian Brădean va lega prietenii de o viaţă cu Marius Cilievici, Constantin Piliuţă, Aurel Nedel, colegii săi, fiecare dintre ei devenind identităţi artistice în contextul artei româneşti. Din aceeaşi grupă mai făceau parte şi Virgil Demetrescu, Marin Iliescu, Aurelia Belicincu, Amelia Para, Antoaneta Binder şi Rodica Popescu.

      În vacanţele petrecute alături de familie la Comlăuş, artistul nu înceta exerciţiul desenului. Din iarna anului 1954, datează studiul „Portretul mamei” citind, un instantaneu în care descoperim demersul plastic afectiv al pictorului, dar şi naturaleţea expresiei materne într-un moment static, de relaxare.

      Dar unul din punctele importante ale tinereţii artistice l-a constituit participarea, începând cu anul 1955 şi până la mijlocul deceniului şase, la expediţiile antropologice din diferite zone ale ţării la invitaţia profesorului de anatomie artistică, Gheorghe Ghiţescu, cel care îi va deveni prieten şi pe care Traian Brădean îl va sprijini la realizarea desenelor pentru Anatomia artistică. Prima expediţie organizată de Academia R.P.R.  a avut loc în zona de acumulare a barajului Bicaz.

      Experienţa artistică a studenţiei se va materializa imediat după licenţiere, când, încurajat de maestrul Alexandru Ciucurencu, prin cuvintele să vada lumea ce mare desenator eşti tu, mă Brădene, tânărul artist îşi deschide prima expoziţie personală de desene şi gravuri la Galeria „Galateea” din capitală. Lucrările au fost admirate de specialişti pentru calitatea rezultată din stăpânirea elementelor de limbaj plastic şi a mijloacelor de expresie şi dintr-un dat nativ al artistului care va impune în anii următori o anumită sensibilitate şi ţinută estetică în receptarea ideii de desen. Acest eveniment expoziţional este punctul de pornire a ceea ce mai târziu va însemna stabilirea locului său în familia desenatorilor artei româneşti moderne alături de Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Theodor Pallady, Nicolae Steriadi, Corneliu Baba, pictori şi mari desenatori totodată.

      Traian Brădean a prezentat publicului o expoziţie care a atras atenţia şi a avut ecouri imediate în fenomenul plastic al timpului. Sculptorul Corneliu Medrea l-a felicitat, Secţia de Stampe a Bibliotecii Academiei Române i-a oprit un număr de 17 desene, Corneliu Baba i-a reţinut alte 10 lucrări, iar Ion Frunzetti vorbea despre Traian Brădean ca despre un mare talent care „munceşte îndrăcit” pentru a se depăşi pe el însuşi.     

 

      Acesta este momentul când specialiştii au revelaţia unui mare artist, care foarte repede îşi va contura o viziune inclusă perspectivei moderniste şi figurative de abordare a formei căreia toată viaţa îi va căuta noi modalităţi de expresie. Vorbim aici nu numai de o direcţie artistică apropiată de zonele pline de nostalgii ale Banatului, dar şi de o personalitate care şi-a asumat propria opţiune plastică fără teama de a fi acoperită de experimentele trecătoare ale vremii sale. Precocitatea artistică al lui Traian Brădean fusese remarcată destul de devreme, iar potenţialul artistic din perioada liceului, şi mai târziu, faptul că Alexandru Ciucurencu îi aprecia simţul  înnăscut pentru linie şi formă şi îl admira pentru studiul asiduu şi seriozitatea de care dădea dovadă, a fost o încurajare cu urmări benefice pentru tânătul plastician. 

     Despre felul cum maestrul şi-a pus amprenta asupra evoluţiei sale de colorist şi asupra modului de interpretare a spaţiului compoziţional şi a culorii se poate discuta în contextul întregii creaţii a lui Brădean, deşi o parte a recuzitei tehnice pe care o implică pictura sa o avea în sânge, o simţea în interpretarea spaţiului şi a formei supuse raţionalului şi controlate de desen.

       În momentul studenţiei lui Traian Brădean, Alexandru Ciucurencu era o autoritate în pictura românească. Avangardele europene ale timpului cunoscute prin experienţa pariziană ca bursier la Academia Julian în intervalul 1930-1932, dar şi tradiţia din sfera colorismului românesc prin filiera Luchian-Tonitza, l-au determinat pe Alexandru Ciucurencu să se gândească că pictura poate fi şi altceva, adică o deschidere spre problematica de noi expresivităţi cromatice şi formale rezultate tot din posibilităţile plastice ale culorii. Ne punem întrebarea în ce măsură Traian Brădean, contaminat de opţiunile stilistice ale maestrului său creator de şcoală, va rămâne un ciucurencian.

Lucrarea de diplomă, „Moţi ciubărari”, este vizionară din acest punct de vedere şi reprezintă lumea care va domina preferinţa sa tematică dominată de farmecul momentelor cotidiene din viaţa moţilor. Femei şi bărbaţi, preocupaţi pentru grija zilei de mâine sunt aplecaţi asupra lucrului lor. Schematizarea este realizată după reguli compoziţionale, lucrarea reţinând atenţia prin dinamismul personajelor populând un spaţiu nedenumit, prin specificitatea muncii, a costumelor, a obiceiurilor existenţiale, prin sobrietatea peisajul. De atunci şi pană acum, Brădean nu îşi schimbă viziunea, nu caută alte modalităţi de fiinţare a lumii în pânzele sale, rămânând credincios aceluiaşi registru tematic, căutând modalităţi de expresie în plasticitatea culorii, în reperarea luminii şi în desăvârşirea compoziţiei. Recuperând tradiţia în tentativa de a trăi artistic într-o zonă dramatică a miracolului vieţii simple, cu vicisitudinile ei inerente, pictorul îşi va păstra de la începuturi şi până astăzi vocabularul iconografic, intervenind în interiorul lui la nivel secvenţial şi cromatic.

     „Pictura lui Traian Brădean evoluează consecvent după un traseu sigur. Nu găsim momente cruciale în care artistul să-şi schimbe preferinţele artistice ori interesul investigaţiilor creatoare să vireze neaşteptat. Evoluţia sa artistică este caracterizată printr-o neîncetată şlefuire a măiestriei ca singură cale pentru stăpânirea suprafeţei picturale, a acordării gândului şi sentimentului cu expresia.”[3]

      Anii studenţiei au fost cruciali pentru devenirea sa, nu numai datorită importanţei formării şi a marilor întâlniri cu Alexandru Ciucurencu şi Gheorghe Ghiţescu, ci şi datorită consolidării reflecţiei asupra specificului vieţii din Banat, implicat în opera sa sistematic şi unitar, dialogul artistului cu universul existenţial al satului de ude provine şi fructificarea acestuia într-un discurs vizual coerent, se observă de-a lungul deceniilor de creaţie, când sentimentul naţional şi calitatea de contemplator al lumii sale se întrepătrund fără să se contamineze de ritmurile contemporaneităţii.

 

                                                                                             Ana Amelia Dincă 

 

[1]    Mitră, Constantin, Omul jignit, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007, p.17

[2]    ibidem

[3]    Popescu, D.C., op.cit., p.

Comentariile sunt inchise.