Jaful banilor publici merge pe două roţi

Please enter banners and links.

IMG_0020– cicloturism prin hârtoape şi pe drum interzis

Într-o perioadă în care stresul este boala numărul unu o invitaţie la relaxare nu are decât să ne bucure, mai ales dacă autorităţile ne pun la dispoziţie condiţii minimale pentru a ne petrece câteva ore în aer liber. O asemenea iniţiativă, lăudabilă dealtfel, a avut-o şi consiliul nostru judeţean, ce ne propune să ne destindem pe bicicletă. Patru trasee turistice, de la Călăraşi la Olteniţa, pe malul Dunării sau pe drumul naţional, ar trebui să fie o încântare pentru cei pasionaţi, mai ales că totul a fost realizat cu bani europeni, 4 miliarde lei vechi la număr. La finalul proiectului am aflat de la reprezentantul firmei ce s-a ocupat de marcarea traseelor, Smartatletic SRL Bucureşti, că putem folosi chiar şi telefonul mobil pentru scanarea plăcuţelor indicatoare, astfel că vom avea parte de informaţii complete. Din experienţa noastră lucrurile nu par a fi ceea ce sunt aşa că îndoiala noastră a pornit din capul locului. Întrebând, am aflat că pe cele patru trasee turistice, sunt montate în jur de 30-40 de plăcuţe per traseu, în condiţiile în care suma pusă la dispoziţie este de 87.000 RON. Cam scump, ne-am zis, pentru o plăcuţă de aproximativ 30 cm x 20 cm. Aşa că, am început investigaţia pe teren, să vedem la faţa locului cele 30-40 de plăcuţe de pe traseu. Ne-a întâmpinat o asemenea plăcuţă, cam ruptă dealtfel, la urcarea pe podul de pe Canalul IMG_0015Siderurgic. Vai de mama ei, stătea agăţată într-o şipcă cum nu se poate mai subţire şi îţi dai seama nu numai de faptul că nu o apucă vara, dar şi de dimensiunea jafului. La sensul giratoriu, de după pod, nu era nici o plăcuţă, aşa că lejer puteai să o iei pe arătură, iar la Chiciu aceeaşi şipcă, legănându-se în vânt, te anunţa că eşti pe drmul cel bun.  Acum, să fim corecţi, doar dacă ai ochi de vultur poţi să-ţi dai seama ce reprezintă plăcuţa cu pricina. În rest, trebuie să te holbezi la ea ca să afli  că e ceva cu biciclete. A treia plăcuţă şi ultima, credem noi, am găsit-o odihnindu-se la pichetul de grăniceri, căci mai încolo, pe dig, am fost întâmpinaţi de ditamai hârtoapele, pe care, dealtfel, le cunoaşteam. Nu şi firma din Bucureşti, care a zis că la Călăraşi sunt nişte fraieri. Prin urmare, respectivii şi consiliul judeţean ne invită să facem cicloturism prin hârtoape, să ne rupem gâtul, asta după ce ei au tocat fondurile europene. Şi aici ajungem la lucruri serioase. La intrarea în hârtoapele de pe dig eşti atenţionat că nu ai voie să circuli pe acolo. Este interzis. Păi, măi băieţi, voi ne invitaţi să încălcăm legea, să luăm până la o 100 de milioane amendă doar ca să justificaţi voi prăduirea banilor ? Aşa că am luat-o sistematic, să vedem cine dracu şi-a permis să pună "interzis" cicloturiştilor şi am ajuns la Legea apelor care, la un articol, grăieşte aşa:" în scopul asigurării stabilităţii şi integrităţii digurilor, barajelor şi a altor lucrări de apărare împotriva acţiunilor distructive ale apelor, se interzic: … circulaţia vehiculelor pe coronamentul digurilor şi al barajelor neamenajate în acest scop". Prin urmare, nemaipunând la socoteală hârtoapele de IMG_0031toată frumuseţea, nu ai voie să circuli cu vehiculul numit bicicletă ( DEX: bicicletă= vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane) pe digul propus ca traseu turistic de consiliul judeţean. În acest caz tare ne e teamă că s-au făcut nişte falsuri prin acte publice cu scopul de a obţine nişte foloase necuvenite prin fraudarea fondurilor europene(n.r. cum ar zice DNA) afirmând că un traseu este deschis circulaţiei publice, pe când el nu este.  Asta e valabil şi pentru traseul Chiciu- Dorobanţu, pe dig, dar şi Dorobanţu-Olteniţa, tot pe dig. Adică, două trasee din patru s-au dus dracu. Păi, atunci pentru ce aţi tocat voi 4 miliarde ? Dacă ne gândim bine vorbim de o activitate bine structurată, pe verticală, de la cine a scris proiectul, până la cei ce l-au aprobat, verificat, plătit, ş.a.m.d. De marcarea celor două trasee cu plăcuţe nici nu ar trebui să mai vorbim că doar nu s-au dus băieţii din Bucureşti cu elicopterul. Cu aceste detalii am vrut să mergem la managerul de proiect, Alina Apolozan, cu birou în consiliul judeţean care, după ce ne-a asigurat că totul este transparent, afirmaţie de întâmpinare cu care suntem obişnuiţi, nu şi de acord cu ea, ne-a comunicat telefonic că este ocupată (n.r.caz clasic), lucrând la o cerere de rambursare pe acest proiect(n.r. să fie şi un lup mâncat de oaie). Şi noi care credeam că UE nu rambursează bani furaţi, prăduiţi sau cheltuiţi aiurea! Apropo! Nu ne daţi şi nouă actele de la dosar? Să vedem şi noi ce şi cum, alea, alea…Asta doar ce am văzut pe teren, întrucât nu am intrat pe dosarul achiziţiilor, pe care o danutsă-l solicităm, împreună cu raportul de necesitate şi alte cele, să descoperim cum dracu se fac încredinţări directe la consiliul judeţean. Unele chiar şi de 4 milioane de euro, 2,5 mil. euro C+ M, să trăiască oficiul juridic şi să mai dea! De exemplu, în cazul nostru, ca să "spargă" contractele şi să evite o procedură de achiziţie publică băieţii au băgat contractul de care vorbim, cu plăcuţele, la servicii de cartografiere( pe cod CPV-pentru cunoscători, Cod CPV: 71354000-4), pe când acelaşi serviciu pe alt proiect cu fonduri europene, tot pe Programul Operaţional pentru Pescuit, a fost prins la "servicii de informare turistică- Cod CPV: 63513000-8", în timp ce pe proiectul nostru găsim şi servicii de informare-12.100 lei, dar şi servicii de promovare-35.000 lei. Trecând peste aceste amănunte de care o să se ocupe persoane specializate, căci noi doar semnalăm în presă, am mers pe următorul traseu aşa-zis cicloturistic: de la Chiciu, pe varianta ocolitoare a municipiului nostru, via Canton, până la Mânăstirea. De fapt, am fost până la Grădiştea(la Ciocăneşti e la fel, conform localnicilor), că noi nu băgăm benzină din fonduri UE.  Doar la Diba, la baltă, am mai zărit îndrăgita noastră plăcuţă…În rest… Ce credeţi că au făcut băieţii noştri? Au măzgălit cu vopsea copacii şi stâlpii de iluminat!  Ce să mai dea bani pe plăcuţe! Totuşi, trebuie să le recunoaştem inteligenţa băieţilor din Bucureşti. În Grădiştea nu au măzgălit caişii şi plopii, ci nucii, că ăştia nu pot fi tăiaţi, fiind ocrotiţi de lege. Cu toate acestea, au lăsat urme, că doar nu s-a inventat infractorul perfect. Dacă scopul proiectului este promovarea mersului pe bicicletă şi nu şmenuirea banilor europeni, am întrebat câţiva localnici ce reprezintă mâzgălelile acelea de pe pomi. Aşa… de curiozitate…Normal că habar nu aveau. Şi noi, creduli, ne-am cumpărat smartphonuri ca să scanăm copacii. Au râs şi curcile din Grădiştea de noi. Dar, când o să râdem şi noi….Prin urmare, întorşi din plimbarea noastră, mai săraci cu un litru de motorină, ne-am băgat direct cu nasul în laptop. Nu în "leptoapele" cumpărate de consiliul judeţean pe acest proiect şi pe alte două numai de la firma VEM SRL, pentru care există o slăbiciune. Am vrut să ne dumirim cum dracu de se face că toate achiziţiile pe acest proiect şi pe încă două s-au făcut direct, nici măcar prin cerere de ofertă. Aşa am aflat că pe alt proiect cu fonduri europene, tot nişte plăcuţe amplasate prin zonele lacustre de lângă îndrăgitul şi prăfuitul nostru oraş, încredinţate direct, au costat 1,2 miliarde lei vechi. Şi, ce să vezi. Pe facebook( n.r. pont dat de prieteni, nu de procurori) managerul de proiect, Dănuţ Vasile, şi beneficiarul contractului, Viorel Cristea de la SC Navio SRL… sunt prieteni(SC NAVIO SRL- BD. REPUBLICII, NR. 32 , Localitatea:  Calarasi , Cod postal:  910071 , Romania , Tel.  +40 723208008 , Email:  cati.cristea@yahoo.com- conform SEAP). Cu poze, cu chefuri, cu tot ce trebuie! Domnule G.R. Filipescu, în calitate de ordonator de credite şi preşedinte de consiliu judeţean, domnule Daniel Ştefan, în calitate de administrator public, ăştia sunt sănătoşi?  Vă bagă la belea. Păi, aşa se dau contractele, pe prietenii? Şi încă ceva. Dănuţ Vasile a luat o şalupă de 5 miliarde, evident, nu din banii lui. Vrem să o vedem. Pe ea şi actele ei. Şi să corespundă scopului proiectului. Să tragă pontonul consiliului judeţean, nu să se plimbe şmecherii cu ea. Firma de la care aţi cumpărat-o face şalupe de agrement(n.r. două de aluminiu, una de oţel, punem la dispoziţie şi poze). Doar nu vă gândiţi să o modificaţi pe banii consiliului judeţean, cum aţi făcut cu feribotul?

Aşa s-au tocat banii, prin achiziţii directe. Noi am luat la puricat doar un serviciu, respectiv de mapare trasee cicloturistice, bla, bla, bla. Avem timp şi pentru celelalte servicii, dar şi pentru celelalte două proiecte.

Servicii de organizare evenimente (conferințe lansare, închidere proiect, masa rotundă, concurs ciclism) – 131.000 lei – SC SMARTATLETIC SRL Bucureşti

Servicii mapare trasee cicloturism și pescuit și realizare și montare panouri de informare și semnalizare trasee – 87.400 lei – SC SMARTATLETIC SRL Bucureşti

Servicii de promovare turistică trasee cicloturism și pescuit – 35.000 lei- SPORT BILT Bucureşti

Servicii de informare și publicitate – 12.100 lei – Media Print SRL Călăraşi

Servicii elaborare site web – 19.800 lei – AMOS POLISERVICE SRL Călăraşi

Servicii de audit – 3.100 lei – C.I.A.F.C.F. POTÎRNICHE Bucureşti

Servicii de consultanţă în management proiect – 29.000 lei – EURO MANAGEMENT GRUP SRL Bucureşti

Curs instruire ghid turistic (5 persoane) – 7.500 lei – J’INFO TRAINING SRL

Laptop – 3 buc. 7.500 lei – SC VEM SRL Călăraşi

Licențe (sistem operare, Office, antivirus) – 3.000 lei – SC VEM SRL

Scaune ergonomice – 3 buc. – 900 lei – MOB PROIECT SRL Călăraşi

Biciclete – 10 buc. -30.000 lei –  SC SMARTATLETIC SRL Bucureşti

Set echipament protecție biciclist (casca, cotiere, genunchiere) – 10 buc.  -4.200 lei – SC SMARTATLETIC SRL Bucureşti

Bărci pescuit – 5 buc. – 40.500 – SC PRONAUTICA SRL

Materiale consumabile și papetărie – 4.000 lei – SC ARIENTA Călăraşi


There is no ads to display, Please add some