ITM a aplicat sancţiuni pentru nereguli la centralele termice

Decebal Mihalache 4:45 pm - 19 martie, 2012 Comentariile sunt închise pentru ITM a aplicat sancţiuni pentru nereguli la centralele termice

Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a aplicat nu număr de 23 de sancţiuni contravenţionale unităţilor de muncă în urma desfăşurării campaniei naţionale prin care s-a verificat modul în care sunt respectatate prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru utilizatorii de echipamente ce funcţionează cu combustibili gazoşi. Potrivit comunicatului de presă remis redacţiei noastre de către ITM , în judeţul Călăraşi, în urma controalelor asupra 17 unităţi , au fost constatate 23 de deficienţe, pentru acestea fiind aplicate sancţiuni contravenţionale. Aceste controale au fost efectuate în unităţi şi locuri de muncă care îşi desfăşoară activitatea cu publicul, şi anume: şcoli, creşe, grădiniţe, săli de sport, spitale, unităţi ale administraţiei publice etc. Aceste acţiuni de control s-au defăşurat din cauza evenimentelor care au avut loc la diferiţi agenţi economici, şi care au făcut victime în rândul lucrătorilor, dar şi ale persoanelor ce se aflau în acele unităţi cu pricina.

Comentariile sunt inchise.