Ingineriile funciare, obişnuinţa familiei Cercel
Please enter banners and links.
Tranzacţiile imobiliare, precedate de retrocedări fictive, de subevaluarea sau supraevaluarea unor terenuri, în funcţie de interes, de schimburi dubioase, au creat mari averi, mai ales pentru oamenii politici aflaţi în funcţii cheie în administraţie. Prezentam în numărul trecut al ziarului cazul familiei viceprimarului de Olteniţa, Florian Cercel care, plecând de la un teren de 1600 m.p., aflaţi într-o zonă mai puţin atractivă a oraşului, a ajuns la un hectar de teren situat în apropierea Portului Olteniţa. Un subaltern de la Wirom SA al directorului Ion Sebastian Cercel, fiul viceprimarului, cumpără 1600 m.p. de teren pe care urma ca primăria să execute o lucrare pentru colectarea apelor pluviale. Identificarea terenului respectiv nu a fost prea grea, când se scurg informaţii din interiorul primăriei. Nici preţul nu a fost prea mare, doar 10 milioane lei vechi. Apoi, prin evaluări diferenţiate se face un schimb de teren cu consiliul local, iar subalternul lui Ion Sebastian Cercel primeşte două loturi de teren, însumând aproape un hectar în zona portului. Cele două terenuri sunt evaluate la 2,16 miliarde lei vechi, însă preţul real al acestora este mult mai mare, fiind atractive pentru investiţiile anunţate în zonă. Apoi, angajatul ce-şi respectă şeful îi vinde societăţii acestuia, Tehno CIS SRL, hectarul de teren cu numai 100 milioane lei vechi. Şi, bomboana de pe colivă, societatea îi vinde lui Ion Sebastian Cercel tot cu 100 milioane lei vechi terenul, apoi îşi suspendă activitatea. Averea familiei Cercel creşte mai ceva ca Făt-Frumos. Să fie această inginerie singura poveste? Nici pe departe.
Preţul terenului cumpărat de familia Cercel explodează…dubios
Ingineriile funciare fac parte din obişnuinţa familiei Cercel, fără de care n-ar putea trăi. De data aceasta este implicată societatea unde acţionar unic este chiar viceprimarul Florian Cercel, SC Electron MEC Olteniţa, iar administrator fiul său, Ion Sebastian Cercel. Firma cu pricina cumpără de la Constantin Bărăscu, printr-un contract de vânzare-cumpărare, autentificat la notariat în data de 5 aprilie 2008, suprafaţa de 2500 m.p., teren extravilat situat în Olteniţa, tarlaua 3, parcela 1/5. Preţul tranzacţiei este unul normal, 7,5 milioane lei vechi. După ce stă la dospit un an şi trei luni terenului îi creşte valoarea mai mult decât exponenţial şi ajunge la 1 miliard. Nu, n-aţi ghicit, nu s-a făcut nicio supraevaluare, niciun schimb de terenuri. Pur şi simplu SC Electron MEC îi vinde persoanei fizice Valentin Vlăsceanu suprafaţa de teren printr-un contract de vânzare-cumpărare la care se ataşează factura fiscală nr. 0995194 din 5 august 2009. Preţul tranzacţiei este super avantajos, echivalentul în lei a 25.000 de euro, adică 105.250 RON, iar dacă scădem TVA, 88.445 Ron. Măi să fie, cum naiba a găsit Ion Sebastian Cercel un aşa cumpărător, să dea o căruţă de bani pe un amărât de teren? Trebuie să fie o şmecherie. Dacă parcurgem termenii contractului citim că la încheierea actelor s-a achitat suma de 5000 euro, urmând ca Valentin Vlăsceanu să achite în termen de un an, până la 5 august 2010, diferenţa de 20.000 de euro. Vânzătorul îşi “cumpără” şi o plasă de siguranţă, se înscrie în Cartea funciară a terenului privilegiul vânzătorului, conform art. 1737 Cod Civil. Banii nu sunt plătiţi nici până în ziua de azi, dar păgubitul, acţionarul Florian Cercel, şi nici administratorul societăţii, fiul său, nu ţipă deloc. Nici măcar terenul nu s-a întors înapoi. Să fie vorba doar despre o tranzacţie fictivă? În cazuri asemănătoare se emit facturi, întrucât societatea are bani în casierie pe care nu-i poate justifica. Sau cineva nu-şi justifică averea şi are nevoie de bani fictivi.
“…râzând, mi-a spus că este doar o tranzacţie fictivă”
Mai departe e treaba procuraturii, a Oficiului pentru spălarea banilor, să dezlege iţele, mai ales că s-a depus şi o plângere penală în acest sens, iar Ion Ioniţă ridică un pic vălul: ” În anul 2009 am fost chemat de viceprimarul municipiului Olteniţa d-l Cercel Florian, în biroul acestuia din primărie, unde mi s-a propus o tranzacţie privind vânzarea-cumpărarea unui teren extravilan în suprafaţă de 2.500 m.p. situat în parcela nr.3, tarlaua 1/5 la un preţ de 10 euro/m.p., d-l vice ştiind că noi ne ocupăm şi cu achiziţia şi vânzarea de terenuri. Întrucât preţurile terenurilor în acea perioadă erau de aproximativ 3.000 lei/ha am avut obiecţii întrucât pe piaţă acel teren de 25 de arii nu costa mai mult de 1000 lei. D-l Cercel Florian, râzând, mi-a spus că este doar o tranzacţie fictivă, eu netrebuind să plătesc niciun leu, ci să accept emiterea unei facturi a SC Electron MEC Olteniţa, unde patron este dânsul, şi eu ca persoană fizică. Societatea noastră SC Sem Com SRL Olteniţa are 2 asociaţi: Vlăsceanu Valentin, care se ocupă de agricultură şi achiziţia de terenuri şi subsemnatul care mă ocup în special de producţia şi vânzarea materialelor de construcţii(…) Ca să se asigure că acel teren se va întoarce la el şi noi nu-l vom păcăli, ne-a pus să fim de acord cu înscrierea privilegiului vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare, urmând ca în anul 2010 să găsim o soluţie prin care acel teren să revină în proprietatea sa, de data aceasta ca persoană fizică(…)”.
Acum iţele trebuie dezlegate de procurori sau de alţi anchetatori, care vor trebui să verifice şi dacă terenul este trecut în certificatul fiscal sau dacă s-a plătit TVA. Vedem că tranzacţiile cu terenuri ale familiei Cercel din Olteniţa au devenit o practică, dar una deosebit de dubioasă. Credem că nu sunt singurele tranzacţii. Şi ne bazăm pe faptul că în anul de graţie 2007, SC Electron MEC SRL şi-a completat obiectul de activitate cu “tranzacţii imobiliare”. Vorba cuiva. Din depanator radio-tv, Cercel a ajuns latifundiar. Nu în Pipera, ci în Olteniţa. Să urmeze operaţiunea valiza? Tot ce se poate, chiar dacă viceprimarul nostru nu şi-a tras echipă de fotbal!
There is no ads to display, Please add some