Înfrângere pentru Dunărea Călărași, la Chiajna
Please enter banners and links.
Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, au avut loc meciurile de fotbal din Liga 2, etapa a 13-a.
Pentru AFC Dunărea Călărași, a fost o etapă cu ghinion. Sportivii antrenați de Cristi Pustai au pierdut la Chiajna cu 1:2. Deși Chiajna se afla pe locul 19 și avusese un parcurs slab, a reușit victoria. Bogdan Șandru a marcat pentru Dunărea Călărași în minutul 54.
A fost a doua înfrângere consecutivă pentru Dunărea Călărași în fața sportivilor de la Concordia. Ultima confruntare a avut loc tot la Chiajna, pe 16 octombrie 2019, când ilfovenii au câștigat cu 1-0.
Înfrângerea înseamnă o coborâre în clasament cu 3 locuri pentru Dunărea Călărași, până pe locul 5.
Următorul meci pentru Dunărea Călărași are loc miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 14:00, pe arena Ion Comșa din Călărași. La Călărași vine CS Mioveni.
Meciul contează pentru etapa a 14-a din campionatul Ligii 2.
Pe 2 decembrie 2020, este programată partida cu Turris Turnu Măgurele, restantă din etapa a 12-a.
Rezultatele etapei a 13-a
Concordia Chiajna – Dunărea Călărași 1:2
CS Mioveni – Csikszereda M. Ciuc 1:1
Farul Constanţa – CSM Reșița 1:0
Metaloglobus București – Comuna Recea 2:0
Pandurii Tg. Jiu – CSM Slatina 2:1
Turris T. Măgurele – ACS Viitorul Tg. Jiu 0:0
Unirea Slobozia – U Craiova 1948 0:0
ASU Poli Timișoara – Petrolul Ploiești 1:0
Aerostar Bacău – Rapid București 2:3
23 noiembrie, ora 16:30
‘U’ Cluj – Ripensia Timișoara. Partida a fost amânată din cauza mai multor cazuri pozitive la COVID-19 în echipa bănăţeană, a anunţat clubul de pe Bega.
Pe 19 noiembrie a avut loc și restanța din ruda a 10-a, meciul dintre Rapid București și Universitatea Cluj. Partida s-a încheiat cu victoria Rapidului, scor 1:0.
There is no ads to display, Please add some