Guvernul din umbră

O analiză lucidă a sistemului instituţional românesc reconfigurat după rezultatul alegerilor prezidenţiale din decembrie 2009 demonstrează că, practic, dintre cele trei puteri fundamentale consacrate constituţional, au mai rămas două (executivă şi judecătorească), ba chiar doar una şi jumătate pentru că Ministerul Public funcţionează, de cele mai multe ori, ca o prelungire a Executivului. Din păcate, în contextul migraţiei constante a parlamentarilor către Putere, forul legislativ, pare condamnat la statutul de vasal al voinţei prezidenţiale şi la un rol strict simbolic. De altfel, refererendumul privind trecerea la un Legislativ unicameral, redus numeric, se încadrează perfect în logica rudimentară a Puterii conform căreia Parlamentul este, în esenţă, inutil. Dar şi în cadrul singurei puteri care rulează la capacitate maximă – puterea executivă – s-a produs o deplasare previzibilă şi foarte importantă. Dacă, inclusiv în perioada guvernării PSD-PDL, guvernul, chiar cu domnul Boc în frunte, se bucura de o oarecare autonomie, actualul Cabinet Boc a devenit o simplă anexă a Preşedinţiei. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât este cunoscută şi, foarte grav, acceptată de majoritatea societăţii româneşti. Dacă avem un Guvern, sprijinit de o majoritate construită, abia acum, prin soluţii profund imorale, domnule Băsescu, ce sens concret mai are Parlamentul?! În actualul context această întrebare are doar un caracter retoric. În aceste condiţii, ce mai poate face opoziţia? Aparent paradoxal, există un singur răspuns: Opoziţia poate şi trebuie să facă un Guvern. În contextul în care puterea executivă, controlată autoritar de Traian Băsescu, dictează totul în România, unicul demers eficient al Opoziţiei rămâne crearea unei alte structuri de esenţă executivă, capabilă să restabilească un foarte necesar echilibru de forţe. Această structură trebuie să fie un guvern din umbră serios, format din personalităţi politice şi economice, care să răspundă punctual demersurilor puterii şi să ofere românilor şansa unei alternative reale la actualul regim. Printre altele, acest guvern trebuie să propună o nouă viziune bugetară şi să promoveze perspectiva opoziţiei asupra unor legi fundamentale pentru societatea românească – Legea unitară a pensiilor, Legea salarizării unice. Pentru a depăşi cadrul dezbaterilor de principiu, am convingerea că PSD+PC şi PNL vor demonstra, încă o dată, că au înţelepciunea de a depăşi rivalităţile politice şi vor ajunge la un consens rapid asupra persoanei primului ministru. Personal, aş susţine fără rezerve varianta unui premier independent, după modelul Johannis. Acest guvern din umbră este deja legitimat de cel puţin 50% dintre românii care s-au prezentat la vot pe 6 decembrie 2009 şi care şi-au dorit explicit un guvern format de PSD+PC şi PNL. După congresele partidelor parlamentare din opoziţie (20 februarie PSD, 28 februarie PC şi 5 martie PNL) trebuie demarate negocieri transparente (indiferent de locul acestora, chiar şi la Grivco!) pentru a găsi rapid o soluţie comună, evitând astfel capcana “rivalităţii pentru statutul de lider al opoziţiei”, care ar servi doar intereselor puterii. Dacă, din contră, formaţiunile din opoziţie vor rămâne blocate în proiecte separate, nimeni şi nimic nu va putea opri abuzurile actualului regim. De altfel, continuarea fenomenului migraţiei spre putere al parlamentarilor şi aleşilor locali ar putea determina disoluţia formaţiunilor politice ostile partidului-stat. Totalitarismul puterii nu poate fi neutralizat decât printr-un “totalitarism al opoziţiei”.

Afla mai multe detalii aici…:
Guvernul din umbră