Firmele căpuşă au început să sugă de la Centrul Cultural

Please enter banners and links.

Firmele căpuşă atacă în forţă Centrul Cultural Judeţean, după ce au prins slăbiciunile din interior şi după ce au văzut cum stă treaba pe acolo. Înarmate cu informaţii au acum toate posibilităţile de îmbogăţire facilă pe spatele şi cu largul concurs al respectivei instituţii şi al consiliului judeţean, ce o patronează. În speţă firma SC Zece Vedete SRL, cu acţionar unic Liviu Anghel, organizează în data de 5 aprilie 2012 un spectacol în sala de spectacole a consiliului judeţean, “Rapsod şi Lăutar” cu interpretul Tudor Gheorghe. Lucru lăudabil şi frumos, ce promovează cultura, numai că exact aşa ceva are în obiectul de activitate şi Centrul Cultural Judeţean: contractarea de spectacole. Adică Centrul cultural, care a adus şi mai aduce spectacole la Călăraşi, nu este capabil să aducă un spectacol cu Tudor Gheorghe, în schimb Liviu Anghel, poate. Centrul Cultural nu poate sau nu vrea? Liviu Anghel este fostul diretor al Centrului şi, după ce a văzut cum stă treaba pe acolo s-a apucat de impresariat. La momentul când şi-a prezentat demisia din fruntea instituţiei Răducu Filipescu ne spunea că acesta nu se mai ajunge cu salariul, preferând să acţioneze în privat. Acum ştim cum acţioneză în privat. Vinde biletele la spectacol cu 60 Ron bucata, înmulţit cu 500 de locuri şi face rost de 300 milioane lei vechi. Un aşa “tun” de ce nu trage şi Centrul Cultural. Nu, el vinde bilete doar cu 25 Ron, fiind subvenţionat, pe deasupra, şi cu 16 miliarde lei de consiliul judeţean. Dar, cât câştigă Centrul Cultural de la spectacolul cu TudorGheorghje?

Liviu Anghel cu suta de miliioane, consiliul judeţean cu trei giugele

Pentru ca totul să fie în regulă se încheie şi un contract pentru închirierea sălii. Numai că nu toate sunt în regulă. Contractul între Centrul Cultural Judeţean, reprezentat de Dorina Ursu, şi Asociaţia culturală” Centrul Român de Artă Tradiţională şi Modernă” este încheiat în 21.03.2012. Când deja presa solicitase informaţii referitor la spectacole şi când biletele deja se vânduse. Acest “centru”, ce-şi spune de artă tradiţională şi modernă, este o asociaţie cu membri fondatori Elisabeta Popa, Mihai Cecală şi Vasile-Cosmin Moldoveanu, nume ce nu spun nimic. Oare Liviu Anghel nu apare pe nicăieri? Ba da, biletele au fost vândute de firma sa, Zece Vedete SRL. Deci contractul se încheie cu o asociaţie culturală, folosită drept paravan, dar organizator de spectacole şi încasator de bani e o societate comercială. Asociaţia nu poate avea profit, în schimb societatea, da. Centrul Cultural, conform contractului, primeşte doar 14,8 milioane lei vechi. Asta în timp ce Liviu Anghel îi mai dă, să zicem, o sută de milioane lui Tudor Gheorghe şi-i rămâne “curat” cel puţin 150 de milioane. Curat afacere, dacă ai spate. Acum ar trebui să ne spună Răducu Filipescu, dar şi Dan Drăgulin, care se ocupă personal de Centrul Cultural, de ce nu e în stare acesta să facă spectacole cu Tudor Gheorghe, când exct cu asta trebuie să se ocupe. Dan Drăguluin este şi cel ce a avut şi mai are grijă de Liviu Anghel, fiind un apropiat de-al său, care nu a ajuns întâmplător director la Centrul Cultural. Nici întâmplător nu a plecat, după cum vedem şi după cum ne spunea Filipescu: nu se ajungea cu banii. Acum îi ajung, căpuşând sistemul, cu acordul lui Filipescu, căci am uitat să spunem că preş-ul de consiliul judeţean a fost de acord cu spectacolul, conform unei note scrise pe cererea de închiriere a sălii. Ăsta e doar începutul băieţii au reuşit să priceapă sistemul şi cum se pot scote bani pe spatele actului de cultură, subvemţionat de consiliul judeţean. Dacă tot e să se facă afaceri să nu mai fie Centrul Cultural subvenţionat, să fie desfiinţat, şi spectacolele să fie aduse doar de firme private, în mod concurenţial, nu preferenţial. Dar, atunci de unde mai suge căpuşa?
N.R. Se zice că Mihaelei Petrovici i s-a respins dosarul pentru concursul de manager al Centrului Cultural pentru că nu acceptă mânării. Noi credem!
 


There is no ads to display, Please add some

About The Author