Finanțare Regio pentru infrastructura educațională din județul Călărași

DSC_0097

Please enter banners and links.

Marți, 16 februarie, la sediul central din municipiul Călărași al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în cadrul unei conferințe de presă, Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia, a semnat două contracte de finanțare alături de Sandu Manea, primarul comunei Gurbănești și Costel Boitan, primarul comunei Valea Argovei, prin care infrastructura școlară din cele două unități administrativ – teritoriale primește finanțare din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 – „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, Operațiunea B – „Învățământ obligatoriu”.

Administrația din Gurbănești, județul Călărași a obținut fonduri nerambursabile pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere (desființare corpuri C2 si C3), dotare Școala Gimnazială Nr. 1, sat Gurbănești – Comuna Gurbănești – Județul Călărași” ce va fi implementat în 93 de luni, în perioada 25 februarie 2016 – 30 octombrie 2023. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea condițiilor din Școala Gimnazială nr. 1 din satul Gurbănești, în vederea îmbunătățirii performanțelor elevilor și reducerii ratei de abandon școlar din comună. Cei 90 de elevi, profesori și personal auxiliar vor beneficia de reabilitarea a cinci săli de clasă și trei laboratoare, complet utilate, extinderea cu o anexă care va cuprinde sală de sport, vestiare și grupuri sanitare până la o suprafață de 535,53 mp, necesară pentru buna desfășurare a orelor de educație fizică. Bugetul proiectului are o valoare totală de 6.553.057,77 lei, din care peste 2,73 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din FEDR, peste 418 mii de lei sunt fonduri de la Bugetul de Stat, iar contribuția beneficiarului se ridică la aproape 3,34 milioane de lei.

Comuna Valea Argovei din județul Călărași va beneficia de finanțare Regio pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere (prin desființare corp Anexa C2) și dotare Școala Gimnazială nr.1 – Comuna Valea Argovei (Corp A și Corp B) – Județul Călărași”, al cărui obiectiv general îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor din unitatea de învățământ, în vederea creșterii performanțelor elevilor și a reducerii abandonului școlar, prin reabilitarea a trei săli de clasă și a două laboratoare complet utilate corpul de școală existent, ce va deservi peste 200 elevi din Valea Argovei. Corpul de școală va fi extins până la o suprafață de 677,50 mp, cu încăperi noi având funcțiuni de grupuri sanitare, cameră de depozitare pentru produse perisabile, spații cu destinație administrativă, centrală termică și magazie. Finalizarea investiției va conduce la scăderea ratei de abandon școlar în localitate, reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii sub 10% și creșterea ratei de absolvire în vederea integrării pe piața muncii și diminuării ulterioare a indicelui sărăciei (IDUL). Proiectul, cu o durată de implementare de 91 de luni în perioada 1 martie 2016 – 30 septembrie 2023, are o valoare totală a bugetului de 4.909.824,82 lei, din care peste 3.8 milioane de lei reprezintă contribuția FEDR, peste 587 de mii de lei este finanțarea de la Bugetul de Stat și 480 de mii de lei este contribuția beneficiarului.

Până la această dată, la nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise 2.076 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,39 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,31 miliarde de lei. Pentru 792 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 8,17 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de aproape 6,93 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru şi cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

La nivelul județului Călărași au fost transmise 198 de aplicații cu o valoare totală la depunere de peste 2,1 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de 1,58 miliarde de lei. Pentru 65 dintre ele s-au semnat contracte de finanțare Regio, ce însumează o valoare totală de peste 485 de milioane de lei și care solicită fonduri publice în valoare de 425 de milioane de lei. Pentru realizarea investițiilor POR în infrastructura educațională, în județul Călărași au fost depuse 11 cereri de finanțare care au avut un buget cu o valoare totală de 61 de milioane de lei, din care valoarea fondurilor solicitate a fost de peste 53,6 milioane de lei. Au fost semnate nouă contracte de finanțare cu o valoare totală de 485,25 milioane de lei, ce au solicitat 425,51 milioane de lei – fonduri nerambursabile din FEDR și Bugetul Național.


There is no ads to display, Please add some