FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU ”ȘTEFAN BĂNICĂ”, 8 – 10 noiembrie 2018

sala barbu stirbei

Please enter banners and links.

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează în perioada 8 – 10 noiembrie 2018, Festivalul Național de Teatru ”ȘTEFAN BĂNICĂ” – ediția a XVI – a.

          Pe scena ”Barbu Știrbei” vor evolua trupe de teatru din Panciu, Constanța, Lugoj și trupele proprii ale Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași – ”Aurel Elefterescu” și ”Trepte”.

          Trebuie spus faptul că ultima ediție a acestui festival, cea cu numărul XV a avut loc în anul 2010, pentru ca un an mai târziu, în 2011, evenimentul teatral ce trebuia să se desfășoare la Călărași a fost inclus în Calendarul de Proiecte și Programe al CJCC, dar nu se cunosc motivele pentru care s-a renunțat la organizarea lui, în anii următori renunțându-se definitiv la acest proiect.

          Anul acesta, la propunerea  managerului CJCC, Mihaela Petrovici și cu sprijinul necondiționat al președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuțăși al consilierilor județeni, festivalul a fost readus în calendarul cultural al județului, tocmai pentru ca iubitorii de cultură să se bucure  din plin de acest eveniment.

          Așadar, întreg colectivul  Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită să participați timp de trei zile la un maraton teatral ce se va desfășura pe scena Sălii ”Barbu Știrbei”.

          Pe tot parcursul festivalului de teatru, intrarea este liberă!

 

               MANAGER,

         Mihaela PETROVIC                                                                   IÎntocmit,

                                                                                                    Elena MITACHE

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author