Expoziţia de grup „Ferestre”, Galeria „Irecson”, Bucureşti -22 august-15 septembrie, 2015-

Decebal Mihalache 8:05 pm - 21 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Expoziţia de grup „Ferestre”, Galeria „Irecson”, Bucureşti -22 august-15 septembrie, 2015-

AFIS IRECSONExpoziţia de la Galeria „Irecson” din Bucureşti, al cărei vernisaj a avut loc pe 22 august, 2015, a reunit pictori şi ceramişti din Constanţa, Călăraşi, Lehliu, Brăila, Slobozia şi Bucureşti. Tehnici şi stiluri foarte diverse, în abordări personale, care relevă trăiri interioare ori experimente cromatice şi formale în raport cu un motiv plastic sau impresia in faţa unor elemente  stimulatoare a imaginaţiei artiştilor, creând o privire succintă asupra viziunii acestora şi asupra direcţiilor stilistice care stau la baza demersului lor plastic.

Preocuparea Gabrielei Pârvuleţ Aramă pentru formă şi pentru un excurs sumar, dar relevant, evocat de petele de culoare de o mare forţă expresivă, este transpusă în spaţiul bidimensional evocând primordialitatea în nuanţe de roşu şi albastru, devenite secţiuni incipiente, iniţiatice, care evidenţiază proprietata mijloacelor de expresie de a fi interpretate conform experienţei şi imaginaţiei artistei. Acestea se interpun dimensiunii sacrificiale, pulsaţiei vieţii, lumii organice, redate într-un discurs amplu şi coerent.

„Cameea” (frită, fuziune) Mariei Bogatu Măncianu pare că aparţine sculpturii în altorelief. Legitimându-se sub semnul frumuseţii şi preţiozităţii, lucrarea conferă o anumită simbolistică şi perenitate efigiei, un portret simbolic, de venerare. Motivul artistic este ridicat la scară pentru că acest tip de obiect era la origini o bijuterie de mici dimesiuni, care putea fi purtată ca podoabă. Lucrată atent, într-o simbioză a detaliilor chipului cu ansamblul compoziţional, cameea denotă experienţa artistei în zona înţelegerii abordării academice a formei.

Cornelia Căruntu practică un decorativ în care trecerile subtile între tonalităţile rafinate conduc spre armonia deplină a imaginilor create şi spre  formalizarea elementelor lumii vizibile în conformitate cu interpretările personale. Traseele sale vizuale sunt raportate la natură şi, într-un mod discursiv, sunt sublimate prin potenţele mijloacelor de expresie, care reflectă dimensiunea particulară a picturii doamnei Cornelia Căruntu, mai ales în peisaje sau în compoziţiile în care redă detalii ale acestora.  

Ştefan Dumitrache a prezentat publicului lucrări din gresie reprezentând într-un discurs plastic sugestiv, istoria cahlei pe care artistul a gândit-o în relaţie cu perenitatea broaştei ţestoase, care duce pe carapacea ei bucatele, făcând o analogie vizuală cu tradiţionalele cuptoare arhaice. Aceastei fericite alăturări ideatice i se adaugă reuşita tehnică şi estetică, sugerarea expresivă a tridimensionalităţii prin forma şi culoarea, specifice ceramicii.  

Rodica Iacob foloseşte acrilicul pe pânză şi laviul de cafea pe hârtie în tablourile cu teme florale realizate în manieră modernă, într-o tuşă mai liberă, dar ţinută sub control. Muşcatele şi trandafirii toamnei, flori preferate de pictoriţă, sunt aşezate în vase lăsând la vedere forţa expresivă a inflorescenleor şi capacitatea lor de a bucura privirea.

„Sonetul” Marianei Ioniţă devine un scenariu analitic asupra conceptului său plastic. Morfologia şi sintaxa compoziţională sunt funcţionale în măsura în care acestea servesc unui mesaj concis, pe care artista reuşeşte să ni-l transmită. Acorduri cromatice şi de forme care populează spaţiul compoziţional contribuie la armonia şi echilibrul ansamblului, la organizarea şi structurarea unitară a lucrării.

Valenţele artistice ale picturii Laurei Macri se concentrează în zona studiului unor structuri în care logica discursivităţii este vizibilă în reluarea acordurilor cromatice în spaţii diferite ale aceleiaşi lucrări, unde apar inclusiv tensiuni asociate dispunerii pe diagonală a elementelor dinamice. Evitarea monotoniei, metamorfoza dintre stabil şi instabil, evocă deplasarea şi continua transformare a lumii într-o sugestivă configurare a mijloacelor de expresie de o calitate demnă de reţinut.

Răgazurile pe care şi le acordă Ioana Maier în faţa motivului abstract sunt treceri subtile de la albastrul ultramarin la ceruleum,  inventând o nouă ordine, un nou context spaţial,  unde numeroase sugestii plastice se bazează deopotrivă pe intuiţie, pe acumulări, dar şi pe experienţa şi talentul artistei. Forma este înţeleasă ca interpretare a realităţii, iar cromatica devine un ecou al sufletului său, care se reflectă pe suprafaţa pânzei.

Iuliana Mara caută cele mai sensibile semnificaţii ale subiectului ales. Inventivitatea şi imaginaţia de care dă dovadă în structurarea compoziţiei derivă din variantele trasfigurate ale vegetalului sau ale lumii formale, în genere. Lumina în raport cu formele abstratizate, fluctuaţiile de intensitate coloristică între abordarea spontană şi cea îndelung gândită, se armonizează cu intercondiţionările dintre elementele limbajului pictural, ce determină un anumit sincretism al simbolurilor ce vin spre artistă din mediul său existenţial. Acestea, filtrate de percepţiile personale, denotă apartenenţa sa la o dotaţie vizuală capabilă să selecteze şi să inducă artei practicate particularităţi de expresie. 

Pentru Ion Anghel Neg natura statică în culori terne, stinse alcătuită din  câteva obiecte într-o delicată pensulaţie compactă, reprezintă o concentrare a posibilităţilor sale creatoare în zona unei teme mult îndrăgită de pictor. Se evidenţiază puritatea geometrică a formelor aşezate central şi atmosfera grizată ce denotă o anumită discreţie, un anumit mister.

Iulia Pană în „Future sound of poetry” se opreşte asupra unui subiect romantic, în care afinitatea temei cu sensibilitatea artistei creează lumi lăuntrice în relaţie cu frumuseţea spiritului său. Compoziţie aflată la limita figurativului, cu inserăiri abstracte, cu înscrisuri şi rafinate rozuri, ocruri şi brunuri ţinute la mare artă în corsetul câmpului imagistic, se află în simbioză cu universul interior al artistei şi se suprapune posibilităţilor materiei de a se metamorfoza în tonalităţi, în abisuri, în care suprafaţa bidimnsională se exilează, lăsând culorile să fie absorite de spaţiul compoziţional, căruia Iulia Pană i-a imprimat o anumită stare de spirit, conformă cu trăirea sa interioară.

Decorativismul lucrărilor lui Carmen Pavel rezidă din utilizarea liniei ca principal mijloc de reprezentare, căreia îi imprimă diferite intensităţi de modulare. Alături de aceste grafisme, culorile vii folosite sugerează reliefuri, valoraţii, dar în primul rând, o dinamică a suprafeţei şi o alternanţă a intercalării spaţiilor goale, discret lăsate la vedere, cu cele pline, rezultat al suprapunerii liniilor. 

Tablourile cu elemente fitomorfe şi zoomorfe ale Anei Maria Păpurică sunt rezultatul studiului structurilor naturale pe care aceasta a reuşit să le integreze unor compoziţii expresive şi armonioase. Nevoia tinerei artiste de exprimare directă se observă în generozitatea de a cuprinde forma prin desenul sigur, academic, în tonuri catifelate de ocru, siena, galbenuri diluate, pe care le regăsim în fundal şi în motivele picturale redate în plină pagină.  

La Mihaela Roca relaţia directă cu misterul a două elemente antagoniste ce aparţin lumii organice şi celei anorganice alăturate în lucrarea „Roci şi iarbă” derivă din modul personal de comentare a temei şi din puterea de sinteză şi  de pătrundere structurală în geometriile asteroizilor unde dozarea accentelor cromatice devine ingenioasă, iar abordare compoziţională reuşită. Ştefan Şerban, peisagist şi portretist, receptează universul apropiat în spiritul jocului de verticale şi al cromaticii puternice, rezultată din contraste de culori calde şi reci, devenite spontaneităţi ale gestului artistic, prin rapiditatea execuţiei, dezinvoltura şi spiritul practic.

Privirea descoperă în lucrările Elenei Schumacher o pictură vivantă, culori puternice şi pofta de viaţă, bucuria de a trăi. Remarcăm o anumită strălucire a materiei picturale, dominată de roşu si albastru, ce conferă o sugestivitate compoziţiilor sale care, din perspectiva stilizării, par creaţiile unei artiste romantice şi senzitive. Linii învolburate sau pete de culoare descriu un figurativ recognoscibil sau un orizont expresionist devenit recurent în creaţia sa.

Lucrările Marcela Smeianu au o constanţă stilistică în culoarea atent selectată pentru a evidenţia frumuseţea vegetalului, mai ales a florilor, care corespund căutărilor sale lăuntrice, unde descoperim libertatea eului liric şi numeroase sensuri plastice. Punând accent pe rolul culorii şi formei, evidenţiază de fiecare dată relaţia dintre acestea, ca elemente cheie ale limbajului său asociat cu o anumită dimensiune simbolică. O abordare extatică în care forţa elementelor aduse pe pânză epatează în permanenta grijă pentru omogenitatea şi orchestrarea cu subtilitate a tonurilor, defineşte pictura de factură modernă a artistei.

Silviu Ioan Soare a prezentat publicului nuduri feminine în care spiritualizarea fiinţei poate fi citită în modul de figurare a chipurilor stilizate conduse pâna în marginea abstractionismului, cu convexităţi ale formei, a căror frumuseţe este dată şi de tratarea materialului ceramic cu oxizi metalici sau de nuanţele de roz pal specifice unei anume categorii de gresie lăsată aşa cum a rezultat din ardere. Senzorialitatea figurilor este relaţionată cu modul în care lumina pătrunde în goluri şi curge pe zonele pline ale sculpturilor ceramice. Forma şi materia interacţionează în mod natural, armonios ,

evidenţiind o anume senzualitate a „Doamnei din Chicago” şi a „Femeii din Dobrogea”, prima structurata cu reţele mai fine şi mai elegante de material, cealaltă în forme pline, arhaice.

Cîrstina de la Studina a preferat să expună, ca teme predilecte, peisaje si  câmpuri cu flori, ale căror energie pozitivă se îndreaptă spre fiinţa artistului asemeni unui reflex al lumii înconjurătoare. „Omagiu lui Van Gogh” este o compoziţie în care galbenurile si albastrurile ceruluiu înstelat stabilesc o simbioză cu zona cosmică, amintind de marele artist olandez. Oniric în exprimarea plastică, de multe ori dramatic ca entitate, fiinţa pictorului se asociază cu  marinele incandescente, cu brunurile melancolice, cu florile dedicate spiritului fără început şi fără de sfârşit al eroilor, toate acestea relaţionate cu traseele iniţierii sale lăuntrice.

Pictura Marcelei Şerban este amprentată de motivul acvatic. „Reflexele mării” evocă un joc subtil al efectelor de ecleraj, structurate în zone ample de câmpuri cromatice. Plină de farmec, cu rezolvări structurale ce lasă o mai mare libertate de exprimare artistei, imaginea, în acorduri generoase, denotă capacitatea de a recepta realitatea şi de a o tranfigura în calitatea facturii suprafeţei abordate.

Formulările vizuale ale Elena Danielei Tomozei redau o arhitectură a imaginii ce subordonează stimulii reali la modul unor interpretări personalizate în cadrul peisajului. Intensităţi ale pasajelor de oranj puternic, de dinamică a ocrurilor, griurilor şi rozurilor îndrăzneţe indică o stranietate de origini orientale, creând o foarte plastică atmosferă, asemeni unei eboşări figurative. Fervoarea cromatică, solitudinea şi valenţele plastice ale compoziţiei sunt depozitarele unor gânduri ale pictoriţei, aflată în empatie cu citadinul.

                                                                    Ana Amelia Dincă

Comentariile sunt inchise.