Exponatul lunii – picioare calapod
Please enter banners and links.
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea
Consiliului Județean Călărași, prezintă în luna februarie, în cadrul
proiectului ”Exponatul lunii”, două piese denumite sugestiv picioare
”calapod”.
În colecția de Arheologie Generală a Muzeului Dunării de Jos, printre
alte vestigii arheologice preistorice, se găsesc și o serie de obiecte
de acest tip, atribuite culturii Gumelnița.
Comunităţile gumelnițene de la nord de Dunăre au realizat o serie de
piese din lut care sugerează piciorul uman, o formă rară a plasticii
antropomorfe.
Cele două obiecte la care vom face referire în continuare provin din
așezarea gumelnițeană ”Măgura Cunești”, județul Călărași, ca urmare a
unor descoperiri întâmplătoare, datorate unor lucrări agricole.
Unul dintre picioarele ”calapod”, sugerează laba piciorului drept, este
realizat dintr-o pastă de proastă calitate, de culoare cenușie, are o
stare bună de conservare, iar la partea superioară prezintă un orificiu
ce traversează orizontal piesa.
Celălalt picior ”calapod”, sugerează laba piciorului stâng, este
confecționat dintr-o pastă de proastă calitate, de culoare cenușie, are
stare bună de conservare ș a fost reîntregit la partea superioară.
Cele două piese, care par a fi fost ”pereche”, au caracteristici comune,
prezentând, de asemenea, și aceleași dimensiuni: lungime 153 mm, lățime
68 mm și o înălțime de 106 mm.
Din perspectiva interpretării acestora, unii arheologi afirmau că
reprezentările piciorului uman din aria culturii Gumelnița au legătură
cu simbolurile purității, puterii și prezenței divinității. Prezența lor
în locuințe, precum și perforația lor (care le-a permis să fie
suspendate în diverse locuri) ar putea sugera o divinitate care avea
rolul de a proteja casa.
Cele două obiecte vor fi expuse la Secția Arheologie a muzeului pe tot
parcursul lunii februarie.
There is no ads to display, Please add some