Evenimente la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași
Please enter banners and links.
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași are plăcerea de a vă informa despre viitoarele noastre evenimente.
Conferința „Creștem Împreună” – Ediția I
Vineri, 22 noiembrie | Ora 10:00 – 13:30 Sala „Barbu Știrbei”, Călărași.
Avem bucuria de a fi gazda primei ediții a conferinței „Creștem Împreună”, un eveniment dedicat părinților, bunicilor și cadrelor didactice care își doresc să sprijine copiii în formarea unui echilibru sănătos, conștient și plin de sens.
Conferința reunește specialiști din trei domenii esențiale pentru dezvoltarea copilului – sănătate, alimentație și educație:
Dr. Ilinca Tranulis – medic pediatru, fondatoarea platformei
Pediatree; Ema Claudia Mărgineanu – dietetician nutriționist acreditat; Gabriela Hranovski – expert în educație și dezvoltarea copilului, educator Montessori certificat internațional și facilitator Circle of Security®.
Deschiderea conferinței va fi marcată de un moment muzical emoționant, susținut de solista Ruxandra Grecu.
Scopul conferinței este de a crea un spațiu sigur pentru învățare, reflecție și dialog autentic, unde părinții pot primi răspunsuri validate științific, oferite cu empatie și înțelegere.
Suntem onorați să fim gazda și susținătorul unei astfel de inițiative valoroase, care aduce împreună comunitatea, educația și arta, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la liniștea părinților.
Organizarea acestui eveniment poartă semnătura călărășencei
Elena-Valentina Mailat.
Biletele sunt disponibile exclusiv online – pe iaBilet.ro
SPECTACOL CARITABIL
Te invităm pe 21 noiembrie, de la ora 18:00, la Sala „Barbu Știrbei”, la un spectacol cu suflet: „Vila cu 8 umbre” – o comedie plină de mister, emoție și situații neașteptate. Piesa este pusă în scenă de un grup de actori amatori din Călărași – oameni ca tine, cu joburi, familii și visuri, care cred că arta poate schimba vieți. Tot venitul obținut din bilete va fi donat pentru Daria Ștefan, o fetiță curajoasă care are nevoie de tratamente și terapie pentru a merge mai departe.
Preț bilet: 30 lei. Locație: Sala „Barbu Știrbei”, Călărași
Bilete disponibile la: magazinul “Briliant” – Str. București nr. 43.
ARTA MAGICĂ A CIRCULUI VINE LA CĂLĂRAȘI
După 3 generații de artiști și turnee în țară și străinătate, Magia, Iluzionismul și Distracția se reunesc într-un show uimitor – prezentat chiar pe marile scene din VIENA! Te așteaptă: Magie & Iluzionism, Efecte speciale ,spectaculoase, Iluzii de scenă, Quick Change Magic
Apariții & Dispariții (iepuri, porumbei), Evadări din sacul magic,Levitație și multe alte surprize!
Un spectacol interactiv, educativ și distractiv pentru întreaga familie!
ATELIER DE MAGIE
Învață și tu câteva trucuri haioase și descoperă secretele magiei! Poți chiar să câștigi un truc MAGIC GRATUIT în cadrul concursului dinspectacol! Rezervări online exclusive pe www.blt.ro. Info & rezervări: 0752 164 457
„Magia este o artă, iar arta o facem noi!”
Vino să trăiești experiența Magic Revolution Show – Arta Magică a Circului la Călărași!
TEATRU – CEALALTĂ SOȚIE
Ce faci când ai tot ce-și poate dori un bărbat – bani, charismă,
inteligență, sex-appeal – și alegi să „împarți” cu toată lumea?
Ei bine… plătești. Și scump! 4 femei înșelate, 1 bărbat prins la mijloc, 1 majordom… deloc de încredere.
O rețetă explozivă de haos, umor și adevăruri incomode.
Un spectacol despre: – Nevoia de iubire și teama de intimitate
– Dorința de libertate și fuga de responsabilitate – Moralitatea… în toate formele ei flexibile.
Distribuție de excepție: Pavel Bârsan, Livia Taloi, Magdalena Chihaia, Irena Boclincă, Diana Bagdasar, Alin Brancu, Jean Lemne. Regia: Alin Brancu.
Un spectacol cu ritm alert, replici tăioase și momente care te vor face să râzi cu lacrimi… dar și să te întrebi: cine pe cine manipulează, de fapt?
Bilete disponibile online –
https://www.iabilet.ro/bilete-calarasi-cealalta-sotie…/ , dar și la Casa de Bilete a CJCC. Recomandat 14+
„Spărgătorul de Nuci” – Turneu Național ajunge la Călărași!
Pe 15 noiembrie 2025, la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, vă invităm într-o lume de poveste, unde magia iernii prinde viață prin eleganța baletului clasic.
Spectacolul „Spărgătorul de Nuci”, prezentat de Compania
Internațională de Balet Messapica – Italia, aduce pe scenă o coregrafie semnată de renumitul Valentin Barteș, într-o interpretare de excepție, inspirată din basmul lui E.T.A. Hoffmann și pe muzica inconfundabilă a
lui P.I. Ceaikovski. Invitați speciali: Amyra Badro și Robert Enache, soliști ai Operei Naționale București, vor aduce un plus de grație și emoție acestui spectacol feeric.
Vă așteaptă o călătorie magică prin Regatul Dulciurilor, printre fulgi de nea, valsuri fermecătoare și costume spectaculoase ce transformă fiecare scenă într-un tablou de vis.
Sala “Barbu Știrbei” Călărași. Ora 19:00 (Accesul în sală se face începând cu ora 18:30). Bilete disponibile online, începând de la prețul de 110 lei:
https://www.iabilet.ro/bilete-calarasi-spargatorul-de…/
https://ticketstore.ro/…/spargatorul-de-nuci-turneu…
Nu ratați ocazia de a trăi o seară de neuitat, într-un spectacol ce va fermeca sufletul și va aduce magia sărbătorilor mai aproape.
ASTA E – RAOUL ÎN TURNEU
– un titlu simplu, dar plin de viață. Un concert-confesiune. O seară în care muzica spune ce cuvintele nu pot rosti. Raoul revine pe scenă cu un turneu național intens și emoționant, acompaniat de Balkanic Orchestra – un ansamblu unic, cu sunete balcanice, simfonice și accente pop care transformă fiecare piesă într-o poveste trăită. Vei asculta melodii compuse și interpretate din inimă, în forma lor cea mai pură – despre iubire, alegeri, curaj, iertare și viața, așa cum este ea: sinceră, fragilă, frumoasă.
„ASTA E” nu este doar un concert. Este o mărturisire. Un moment de respiro. O întâlnire între oameni și suflete.
„Fiecare seară va fi un moment trăit cu inima.” – Raoul
Biletele se pot achiziționa online, dar și la Casa de Bilete a CJCC, preț – R1 (120 lei), R9 (100 lei).
Stand-Up Comedy cu George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai – „De câte ori femeie?”
Sâmbătă, 29 noiembrie 2025 | ora 20:30 (acces public: 20:00)
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași – Sala „Barbu Știrbei”. Când viața te întreabă „de câte ori…?”, umorul are un singur răspuns: „de fiecare dată!”
George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai vin în Călărași cu un spectacol de stand-up care ia la roast: întrebările incomode, clișeele care ne bântuie, momentele în care ne pierdem răbdarea – acasă, la birou, în cuplu sau chiar pe grupul de WhatsApp al familiei. Trei comedianți. Trei stiluri. O singură seară de râs garantat!
Bilete disponibile prin rețeaua iabilethttps://www.iabilet.ro/bilete-calarasi-stand-up-comedy-cu-george-tanase-ioana-state-si-madalina-mihai-de-cate-ori-femeie-116011/
Accesul persoanelor sub 16 ani nu este permis.
There is no ads to display, Please add some







