Efectele maturizării l-au făcut viceprimar pe Nelu Tatu

Please enter banners and links.

DSC_0053După o perioadă de așteptare, care parcă nu se mai termina, în sfârșit Nelu Tatu a ajuns viceprimar la Vâlcelele, după ce nu a avut norocul să ajungă primar. Evident, demisia fostului viceprimar și instalarea lui Nelu Tatu s-a făcut după o înțelegere cu primarul Gabi Oroianu, dar mai ales cu deputatul Vasile Iliuță, care i-a dat binecuvântarea mult așteptată. Iliuță chiar a spus, plastic, la ședința de consiliu că Nelu Tatu merită funcția de viceprimar, deoarece “s-a maturizat”, referindu-se la partea politică a lucrurilor. Parcursul vieții politice a lui Tatu s-a intersectat de fiecare dată cu Vasile Iliuță și, nu de puține ori, a ieșit scântei. Pe vremea când Tatu era la PSD, iar Iliuță la PUR, PC și apoi la PDL, conflictul dintre cei doi era de notorietate. Tatu își dorea primăria din Vâlcelele la fel de mult ca Iliuță, dar…n-a fost să fie. Cei doi, alături de alți consilieri ce odată se aflau în conflict, chiar și-au adus aminte în timpul ședinței, de vremurile când pe străzile din Vâlcelele se ducea un război de gherilă. Însă, securea războiului a fost îngropată, iar Nelu Tatu a început să cocheteze cu PDL-ul lui Iliuță, pentru ca înainte de alegerile locale din 2012 să treceacă cu arme și bagaje de partea portocaliilor. A fost nevoie de o perioadă de confirmare și, iată, Nelu Tatu a devenit viceprimar. Pentru că s-a maturizat. Cu siguranță, acesta va face față funcției, pentru că Nelu Tatu nu numai că știe ce este aceea administrație locală, dar este și un băiat descurcăreț. Pentru el provocările nu vin neapărat din îndeplinirea atribuțiilor de viceprimar, ci din partea politică. Deși, credem că animozitățile de altă dată au fost date uitării. Dar, poate, ambițiile nu s-au estompat !


There is no ads to display, Please add some

About The Author