DRAGUL NOSTRU PREŞ.
Please enter banners and links.
Cu toată simpatia pe care ţi-o port şi cu toată preţuirea/deferenţa/respectul/consideraţia pe care ţi-am arătat-o de-a lungul celor nu mai puţin de 78 de „scrisori de vacanţă, neexpediate…”(ţie, dar făcute publice prin intermediul Express-ului lui Decebalus!), trebuie să-ţi spun că anul 2016 va fi ultimul cu tine în fotoliul (foarte confortabil şi bine remunerat) de Preş. al jud. Călăraşi. Şi, atenţie, Ducule dragă, nu e vorba de/că oarece primari (liberali, y compris!) nu o să te mai susţină ( că nu i-ai ajutat cu nimic, că te-ai răţoit la ei, că nu le-ai dat bani pentru comunitate, că nu le-ai angajat „la oraş” rubedeniile ori că i-ai criticat că nu ies la luptă politică împotriva PSD-ului, etc, etc), ci e vorba că, după 3 mandate întregi în fruntea „bucatelor”călărăşene, nu rămâne nimic în urma ta. Adică, dacă 12 ani nu ai făcut (mai) nimic la judeţ, ce ai vrea să laşi (pozitiv) în urmă? Bineînţeles că (mai) nimic!Secetă! Calamitate! Un zero major tăiat în patru !O gaură goală de la un covrig! Iar în tot acest răstimp, tu ţi-ai făcut toate meandrele, ţi-ai satisfăcut toate poftele (culinare, y compris!), ţi-ai pus dinţii prin America, ţi-ai asigurat familia şi ai făcut decât (pardon!)politică. Cu ce crezi că îl ajută pe locuitorul de pe str. Viitor sau Rahova (vecinul tău!), din municipiul reşedinţă de judeţ, faptul că eşti tu, mare şi tare, în PNL Central, dacă respectivul călărăşean a înghiţit tone de praf în baza faimosului proiect de apă şi canalizare, ce a transformat Călăraşiul (şi aşa plin de gropi, praf, şanţuri şi lucrări neterminate)în noul Kosovo!? Cum crezi că ai contribuit mătăluţă, din onoranta poziţie de „Lenin”, la bunăstarea călărăşeană, când preţul la utilităţile furnizate „de judeţ” (gunoi, apă şi canal) aproape că stă să explodeze?! Când „chemi”DNA-ul să ancheteze „Demnitatea regăsită”(!), în timp ce 12 ani n-ai mişcat un deget pentru construcţia respectivelor centre sanitar-sociale!iar de la Călăraşi, km. 0, până la Vlad Ţepeş, Cuza Vodă şi Dichiseni, nu sunt mai mult decât câteva zeci de km!
Cum să te mai dorească/voteze/menţină pe funcţie călărăşenii când jumătate de Prefectură stă să cadă (iar tu te uiţi pe geamul biroului să-ţi râzi în bărbuţă!), drumurile judeţene s-au reumplut de gropi, Canalul Bucureşti-Olteniţa nu se mai discută la nici un nivel, la fel podul Călăraşi- Silistra, idem, aşijderea şi la fel hidrocentrala de pe Dunăre(astea toate au fost „petardele”tale aruncate unor guţulani din presa locală, ca să aibă ce să scrie!), parcurile fotovoltaice, internetul în tot judeţul, parcarea subterană din Călăraşi şi investitorii străini (cu bani mulţi)de la Olteniţa, Lehliu şi Fundulea, etc, etc…Ce s-a întâmplat pozitiv cu fosta U.M. de pe str. Independenţa, preluată de Cons. Jud., acolo unde ne-ai minţit/aburit/păcălit că vei face (Azil de bătrâni de 5 stele!)şi că vei drege(Parc industrial, fără taxe, la fel ca la Slobozia ori Feteşti-oare cum la alţii, mai sighinaşi ca noi, se poate, iar la noi, nu?!)?! Dar cu zona zero a oraşului(Danciu dixt!), reprezentată de fostul hipermarket PIC (cândva, adevărată „catedrală a cumpărăturilor”-Dragu dixit!-acum, raiul câinilor vagabonzi, al gândacilor şi şoarecilor!), de ansamblul de locuinţe rezidenţiale „ Barbu Ştirbey”(pentru că încă n-au toate utilităţile trase, câteva vile sunt puse deja în vânzare) şi de celebrul Spital Regional (zis şi al lui Nicolaescu-deputatul „contabil nebun”liberal, fost ministru al sănătăţii), la care nu s-a turnat decât canciocul de beton iniţial/ de propagandă/ de fotografie politică/de început?!Se circulă cumva mai bine pe Varianta Nord-Rocadă şi n-am auzit şi noi? S-a asfaltat ceva (stradă, trotuar, alee de legătură, etc) prin Cărămidari, Măgureni, Mircea Vodă, 2 Cocoşi, Ceremag, Oborul Nou sau Livadă(dacă nu cunoşti, dragul nostru preş., acestea sunt cartiere ale municipiului ce dă şi numele judeţului, pe care, cu onoare/demagogie/lene metafizică(Dragu dixit), îl conduci de 3 mandate)şi n-am fost înştiinţaţi şi noi? Cumva Rampa ecologică de gunoi de la Ciocăneşti s-a dat în exploatare astfel încât mizeria călărăşeană să nu mai ajungă (contracost, cu tarife triplate!)tocmai pe la Slobozia?Dar căminele de bătrâni de la Vâlcelele, Unirea ori Olteniţa, s-a mai făcut ceva la ele?S-a mai investit măcar 1 RON în consolidarea digurilor de la Dunăre aşa încât să nu se mai teamă nimeni, din nici o localitate călărăşeană, de furia apelor crescute intempestiv?! La Combinat s-a mai redeschis vreo secţie?A mai venit vreun investitor serios? Sau rămânem tot cu ăia atraşi la Călăraşi de „patrulaterul”Tărăcilă-Tudor-Ţuţuianu-Păvăloiu, respectiv cu Romply Prod şi Saint Gobain Glass!?
Ce părere ai, dragule preş. al judeţului nostru? Cu aceste (non) realizări vrei să mai câştigi încă un mandat? Fără nimic notabil (vorba cântecului), la portofoliul reuşitelor politico-administrative, vrei să ne mai ceri încă o dată votul ?Puţin probabil (vorba aceluiaş cântec)că o să mai (şi) reuşeşti…Aferim!
Cu durere în suflet (că nu te poţi lăuda cu nimic!)şi cu lacrimi în ochi (că te-am zărit, odată, printre morminte, la crucea lui nea’ Fotin-Dumnezeu să-l aibă-n grija lui!), închei cu respect „scrisoarea”de azi şi te îndemn să treci/să te apuci (şi) de muncă. Noi, călărăşenii autentici, aşteptăm de la tine, dragul nostru preş., şi fapte concrete, nu numai vorbe meşteşugite(care, bineînţeles, că prind la unii care, se cred mari ziarişti, când, de fapt, ei sunt simpli fripturişti de presă locală!). Te salută,deci, cu cordialitate, prof. ŢMD, fost Primar PSD Adevărat al mun. Călăraşi.
P.S 1. Scriu aceste rânduri în prima zi de şcoală, 2015-2016, iar senatorul „tău”liberal, Tomoioagă pre numele său, n-a fost prezent nici acum la festivităţile de la Şcoala nr. 10 „Mihai Viteazul” din Călăraşi! Cum nici ilustrate „cheliuţă cu bărbuţă”, á la Lenin (?), n-a onorat (pe nimeni)cu prezenţa, mă văd nevoit să-ţi reamintesc că între Cabinetul Senatorial şi şcoala noastră sunt fix/număraţi/cu trecerea de pietoni cu tot, 38 de metri şi 14 cm, o distanţă uşor/greu de parcurs de către un iubitor liberal de voturi. Sau, poate că, d-l Senator nu mai răspunde la comenzi?Doar îţi ţine mătăluţă fotoliul cald?
P.S 2. Astăzi, 14 sept., Biserica Ortodoxă prăzmuieşte Înălţarea Sfintei Cruci, Sărbătoare cu Cruce Roşie în calendar. Spuneam anterior că te-am văzut printre morminte (ţi-ai făcut la început o cruce repezită-ca pentru a alunga o musculiţă, poate din emoţie/respect/timiditate că te aflai la mormântul cuiva drag şi unic!-apoi ai trecut la una uriaşă, coborând dreapta până sub pântece/curea/cataramă/prohab chiar, semn de adâncă şi maximă evlavie) şi te rog, dragul nostru preş., să-mi dai voie să te învăţ (ca un prof. elegant ce mă pretind) cum ne îndrumă Sfinţii Părinţi să ne facem Crucea: „degetul mare, arătătorul şi mijlocul de la mâna dreaptă se unesc la burice, în vreme ce inelarul şi degetul mic se strâng în podul palmei. Primele 3 simbolizează Sfânta Treime, următoarele, cele 2 firi ale lui Hristos întrupat-divină şi umană. Mâna se duce la frunte şi se rosteşte „în numele Tatălui”, se coboară până la abdomen şi se spune”Al Fiului”, după care se duce pe rând la umărul drept şi apoi la cel stâng, rostind „Şi al Sfântului Duh”. Apoi, în timp ce mâna se lasă pe lângă corp, se zice”Amin”. O coborâre mai jos de buric e necuvincioasă, o coborâre prea mică o transformă într-o cruce întoarsă, satanistă. Crucea trebuie făcută asupra trupului drept, vertical.”(nu cum te-am zărit eu pe tine, într-o înclinare de zice că mai aveai puţin şi „rupeai crucea”! Chiar dacă eşti blagoslovit de P.S.Episcop cu Crucea Sloboziei şi Călăraşilor!). Capisci, preş-ule?
P.S. 3. Se pare că în „insula de cinste, corectitudine şi legalitate”reprezentată de jud. Călăraşi (aici, în afară de fraierul de Liviu Muşat, de la Agenţia 3SM, nimeni nu este cercetat, anchetat, judecat, de vreo instituţie a statului!!), DNA pătrunde cu paşi mici dar siguri. Cere tot felul de documente, întreabă în stânga, controlează în dreapta, refuză masa de la Podul 4, ignoră şpriţul de la Hotel, vrea şi ferry-boat-ul, şi deplasările externe, şi Mix Music (evident, legalitatea contractului), şi Hora Mare (adică, tot Mix Miusic), şi Spitalul Judeţean (contracte de termopane!), şi Biblioteca nouă şi Ambulatoriul (alte contracte suspecte!), şi la Călăraşi, şi la Lehliu Gară, şi la Olteniţa, şi cum merge treaba pe la cimitire, bâlci, obor, piaţă şi bazar, şi, în general, DNA-ul este „interesat”de tot ce „mişcă” legal (şi mai ales ilegal)pe raza jud. Călăraşi.
Evident, chiar dacă pe tine, dragul nostru preş., aceste controale te excită/întristează/uimesc/îngrijorează, pe mine (unul) nu fac decât să mă bucure.
Doar aşa poate ieşi adevărul la lumină! Doar în aceste circumstanţe poţi şi tu dovedi că n-ai fost unul „ca Oprescu”!Că meriţi să mai (ne) ceri o dată votul şi că n-ai motive de ulterioară îngrijorare. Chiar dacă, ultima oară, ai confundat C.R.R.N Plătăreşti (ăla cu „nebuni”!) cu azilul de bătrâni de la Liceul Auto Călăraşi (denumit pompos „Antim Ivireanu”). Sper să n-o faci şi-n faţa DNA… Hai, pa!
P.S. 4 Dacă la Cursa Dunării Călărăşene (o importantă manifestare cicloturistică)n-ai fost prezent, sper să onorezi, cu distinsa dumitale personalitate manifestările legate de împlinirea a 420 de ani de atestare documentară a oraşului Călăraşi. Mai ales că, acum, PMC are şi turn cu ceas (bravos 3D) iar biroul edilului şef este cu cel puţin 1mp mai mare decât fostul birou al fostului preş. Arbagic (adică, actualul tău loc de muncă!).
C-aşa-i când „te pui” cu pesedeii, te „fuck” la fineţuri, la amănunte, la detalii! Hai, pa, forever!
prof. Daniel Mirel Țuțuianu
There is no ads to display, Please add some