Documente ce contrazic procurorii DNA în cazul urmăririi penale față de Fuia

Please enter banners and links.

DSC07992În data de 8 ianuarie a acestui an procurorii DNA ne anunțau printr-un comunicat de presă că fostul parlamentar de Călărași și fost ministru al agriculturii, Stelian Fuia, este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, deoarece în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice (S.C.D.P.A.M.) Fundulea ar fi obținut pentru alte persoane, respectiv Alexandrina State și Daniel State, soră și cumnat, și ei urmăriți penal, avantaje patromoniale, întrucât nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu.

Mai concret, ne spune DNA, “din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice (S.C.D.P.A.M.) Fundulea, a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitație organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți societății la care asociată era sora învinuitului Fuia Stelian”. Prin urmare, Fuia nu ar fi făcut nimic pentru stoparea vânzării unor bunuri din domeniul public al statului, prejudiciindu-l. La vremea aceea Fuia declara pentru televiziunile centrale că niciunul din aceste imobile nu a plecat din patrimonial statului și că ar fi făcut demersurile necesare. Ceea ce s-a și întâmplat ne spunea Fuia. Nu a mai dat prea multe detalii, spunând că preferă să pună actele la dispoziția anchetatorilor.

sca (4)Zilele trecute, dacă tot am fost asaltați de coduri de vreme rea, de toate culorile posibile, iar autoritățile ne-au sfătuit să nu plecăm la drum fără motiv temeinic, am hotărât să mai fac ceva ordine prin actele deținute. Și, nu mică mi-a fost mirarea când am dat peste unele ce se refereau la speța de față. Acte ce contrazic procurorii DNA. Fuia chiar a făcut demersuri să împiedice vânzarea acelor imobile din domeniul public. Acesta, în data de 07.10.2007 se adresează cu o cerere de chemare în judecată către Judecătoria Lehliu Gară, sub numărul 1455, în care spunea:” Subscrisa Stațiunea de Cercerare și Dezvoltare pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea (…) reprezentată de Fuia Stelian- director, chemăm în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții: Niță Victorița(…), Stoianov Radu(…), Dinu Liliana Eugenia(…), Paraschivoiu Dragoș Alin(…), pentru ca prin hotărârea ce veți pronunța să constatați NULITATEA ABSOLUTĂ a Procesului-verbal de licitație încheiat la 19.12.2005 de Executorul judecătoresc Oprișan Constantin, dosar de executare nr.114/2005 și a Actului de Adjudecare încheiat la 19.12.2005, de același executor judecătoresc, prin care au fost vândute la licitație locuința Grup social, formată din 7 apartamente și pavilionul de cercetare compus din parter, subsol și etaj, format din 22 de camere cu destinația de birouri, sală de ședințe și laboratoare la parter, imobile situate în incinta SCDPMA Fundulea (….).Așa cum rezultă din adresa nr. 613802/19.10.2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Juridică și Anexa la această adresă, Pavilionul de Cercetare și locuințele Grup social din cadrul SCDPMA Fundulea fac parte din domeniul public al statului și, prin urmare, nu puteau face obiectul urmăririi silite și nu puteau fi vândute și cumpărate prin actele încheiate de executorul judecătoresc Oprișan Constantin în data de 19.12.2005(…). Aceste acte încheiate de executorul judecătoresc Oprișan Constantin sunt NULE potrivit art.136 alin. 4 din Constituția României și art.12 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, texte de lege potrivit cărora bunurile ce fac parte din domeniul public al statului sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile, acestea nu pot fi urmărite silit, nu pot fi cumpărate sau vândute, nu pot fi urmărite silit pentru datorii acumulate de societățile comerciale cărora le-au fost atribuite în folosință gratuită de către stat”. Prin urmare, acțiunea lui Fuia contrazice procurorii DNA. Aceștia mai susțineau în comunicatul de presă că :” Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. Avantajele patrimoniale obținute de SC PROCERA AGROCHEMICALS, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State Alexandrina și State Daniel (soră și cumnat ai lui Fuia Stelian), asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus”. Numai că tot din aceeași cerere de chemare în judecată reiese că Fuia a acționat chiar în detrimentul Procera de a-și recupera creanța din vânzarea unor imobile din domeniul public al statului. ” În fapt, în data de 19.12.2005, executorul judecătoresc Oprișan Constantin din orașul Lehliu Gară, județul Călărași, a pus în executare titlurile executorii ale creditorilor SC Procera Agrochemicals România SRL și SC Distrigaz –Sucursala Buzău, vânzând la licitație locuințele grup social și pavilion de cercetare, aparținând debitoarei SCDPMA Fundulea”, se spune în cererea de chemare în judecată. Nu a fost singurul demers al lui Fuia. În data de 20 nov. 2006 Fuia încheie o Convenție la notarul public Nicolae Țigănilă din Lehliu Gară, sub numărul 2482, cu unul din cumpărători, prin care se angajează ca într-un anumit termen să demonstreze că bunurile cumpărate de acesta sunt în domeniul public al statului. La rândul său, cumpărătorul, Paraschiv Dragoș Alin, se obligă ca până la data de 31.12.2007 să suspende orice acțiune de recuperare a bunurilor cumpărate cu suma de 243.950 RON, bani pe care i-a plătit SCDPMA Fundulea și nu către Procera, cum afirmă procurorii DNA. Nu mai avem informații despre cum s-a terminat procesul de la Judecătoria Lehliu Gară, însă Fuia declara că niciun bun adjudecat atunci la licitație nu a plecat din domeniul public al statului. Cert este că el a făcut demersuri pentru a stopa înstrăinarea bunurilor din domeniul public al statului, conform acestor documente. Totuși, este posibil ca acest caz să nu mai suscite atâta interes odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. Chiar DNA susținea îmtr-un comunicat de presă că multe dosare penale aflate în curs de cercetare vor fi închise, întrucât abuzul în serviciu nu se mai prescrie după 15 ani, ci după 5 ani. E adevărat, se referea la dosare de retrocedări de terenuri. Și noi avem la Călărași un asemenea caz, cercetat de DNA, cel al retrocedărilor de terenuri de la Fundulea, despre care am scris, care se poate prescrie, întrucât acestea s-au petrecut prin 2007. În cazul lui Fuia, care nu duce lipsă de “prieteni”, se va spune, cu siguranță, că a scăpat de DNA, care i-a dat NUP în 2012 pe aceeași speță, cu noul Cod penal și nu pentru că este nevinovat.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author