Din presa scrisă locală – Glasul roţilor de… Express

Please enter banners and links.

Curios din fire şi, pentru că se apropie campania electorală (se ascute lupta pentru „ciolan”, y compris!), am răsfoit, weekend-ul trecut, aproape întreaga presă locală călărăşeană. Concluzia personală a fost… dar mai bine să le luăm pe rând, într-o ordine aleatorie.
Astfel, dintr-un săptămânal ce se vrea a fi cât mai „obiectiv”, am aflat (şi văzut, totodată, în fotografie!) cum Prefectul Călăraşiului, onorabilul Emil Muşat, a dezbătut aprins, la o masă de restaurant (!), cu un escroc falit şi cu încă alţi câţiva binevoitori (a se citi sponsori!), probleme capitale legate de „mediul de afaceri” din judeţul Călăraşi. De parcă importanta întâlnire (a se citi „şpriţul”!) nu putea avea loc la „Călăraşi – Business Center” (falimentară construcţie!) ori în sala de şedinţe a Camerei de Comerţ (repuneţi, fraţilor, din nou, pe tapet, Canalul!). Oricum, „audierea publică” (eveniment istoric, nu-i aşa?) nu s-a finalizat cu nicio concluzie, cu nicio propunere şi cu niciun plan de măsuri! N-a fost decât o pierdere de timp, organizată. Ce să-i mai zici (faci) lui Neluţu, dacă n-are şi el, săracul, un serviciu sigur şi stabil?…
La pagina 6, tot în acest ziar local din care aflăm ce se-ntâmplă, ne zâmbeşte satisfăcută (ptiu, drace, era să scriu o prostie!), mustaţa eternului candidat la locul 3-4 (postul de vice va reveni PSD-ului, măi dragă, Virgilică!), la orice alegere s-ar face, care ne abureşte cu nişte procente victorioase. Tactica asta – cu sondaje măsluite sau făcute din birou – am mai văzut-o şi la alţii. Din păcate, nu mai ţine! Cum nu mai prinde la electorat nici impardonabila alăturare, la aceeaşi masă a conferinţei de presă, a unei doamne doctor (proaspăt rujată şi coafată!) cu domnul actual Primar, „frăţior” care se etalează fotogenic, nu cu vreo 25-30 de proiecte (!?) aflate în derulare, ci doar cu un zâmbet enigmatic şi zeflemitor. Probabil că îşi amintea episodul din 2004 când, în faţa fostului Studio TV Satline, de lângă sediul PNL – Agricol, a lovit-o cu o piatră bine ţintită chiar pe actuala sa susţinătoare!? Sau că se gândea la celebra (de-acum) remarcă: „Nu-ţi poţi păzi ograda proprie cu căţeluşi de pripas!” (Dragu dixit). Amândouă variantele, absolut posibile…
Dar să mergem mai departe. În ziarul „eveniment”, edilul-şef, în loc să repare străzile ori să prindă câinii comunitari, s-a apucat de criticat. Aflăm astfel că el protestează, de fapt, împotriva transformării Teatrului Popular în cinema 3D (uitând că autorizaţia de construcţie, chiar mânuţa lui cea dreaptă şi puţin tatuată a semnat-o!?) şi că tocmai a început un atac visceral şi nedemn (cam la fel cum a fost „faza” din 2008, când sediile de campanie ale unor foşti contracandidaţi au fost mânjite cu vopsea!) asupra celui mai „bun conducător” de (din) judeţ. Omiţând, se pare, din analiză, că, mai acum vreo câţiva ani, îşi făceau concediile împreună… cu nevestele de cununie. O tempora, o mores! Cât despre „hoţul care strigă hoţii!” (de la pagina 5), aştept cu nerăbdare controlul Curţii de Conturi (dacă această instituţie mai există la noi, la Călăraşi!), ca să vedem şi noi, călărăşenii autentici, dacă preţul unei băncuţe ecologice, cu copertină galbenă, din Parcul Central şi de pe strada Bucureşti, este (a fost) cel corect…
În rest, n-am înţeles prea bine, nici din acest săptămânal, nici din alte ziare, cum este cu autorizaţia sanitar-veterinară de la Clinica şi Adăpostul maidanezilor călărăşeni, construcţii care au costat bugetul public local aproximativ 17 miliarde (!!) de lei vechi. Că despre celelalte cruzimi faţă de animale şi alte infracţiuni economico-financiare, e timp destul (până la alegeri) să (le) discutăm. Ori poate ne lămureşte mai repede şi mai bine, pe toţi, însuşi domnul Prefect (revenim, inevitabil, la expertiza Domniei Sale!), ca fost absolvent de liceu agricol, secţia veterinară, şi ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, ce coordonează toate serviciile deconcentrate. Inclusiv DSVSA.
În încheiere, să amintesc şi (de) 2 veşti proaste. Astfel, dintr-un săptămânal local am aflat (citit) „expres” că „bunii conducători” de la Consiliul Judeţean Călăraşi (adică ăia 2 liberali care, la pagina 2, au gura acoperită cu o substanţă puţin maro!) n-au făcut mai nimic pentru punerea în funcţiune a noii rampe ecologice de gunoi de la Ciocăneşti, motiv pentru care metrul cub de gunoi se va scumpi considerabil. Iar dintr-un cotidian (la ultima oră şi pe ultima pagină) am „observat” ce bine e să construieşti – fie ea şi o simplă parcare privată, cu barieră de acces – în Călăraşi, fără autorizaţie, şi încă şi pe domeniul public. Apari frumos în poze, te laudă Primarul, te blagosloveşte Episcopul, te onorează Prefectul (iarăşi el!), te gratulează Senatorul şi te felicită întreg Partidul (democrat-liberal)…
Cât despre ubicuuitatea lui Emil Muşat, prezent cu foto în toată presa scrisă locală călărăşeană, vă invit, stimaţi cititori, să faceţi o plimbare pe aleile din Parcul Prefecturii. Alea recent măturate, dinspre latura de Sud-Vest (mulţumesc, tinere Rareş!). Oricum, pe latura de Nord-Est nu trece nimeni, niciodată!

Prof. Ţuţuianu Mirel-Daniel
 


There is no ads to display, Please add some

About The Author