Din ciclul: Cum să te faci de cacao! – Drăgulin & asociaţii au ratat depunerea candidaturilor

Please enter banners and links.

Mare zi de sărbătoare a fost miercuri, 25 aprilie, în anul de graţie 2012 pentru “uslaşii” călărăşeni, căci trebuiau să depună la Biroul electoral municipal listele de candidaţi pentru alegerile locale. Anunţul a fost făcut de însuşi Dan Drăgulin, candidatul pentru primărie, ce a invitat toată floarea cea vestită a presei locale, pentru a participa la marele şi fericitul eveniment electoral. Chiar se intenţiona ca Drăgulin să dea un şpriţ, aşa, ca să-i meargă bine în alegeri. Numai că evenimentul ce trebuia să aibă loc la ora 15:00 nu a mai avut loc dintr-un motiv foarte simplu. La ora cu pricina s-a terminat programul biroului electoral. Aşa că liberalii, pesediştii, plus conservatorul Virgil Dumbravă, în frunte cu vajnicul conducător Dan Drăgulin, sosiţi cu o întârziere de cinci minute faţă de ora anunţată, degeaba au tras de clanţa uşii, că nici pace să se deschidă. Prin urmare, Drăgulin, având în dotare telefonul mobil şi fiind supărat nevoie mare, nu a sunat un prieten, să zicem Răducu Filipescu, ci a apelat telefonic un membru al biroului electoral, în speranţa că ziariştii nu au fost chemaţi degeaba. Degeaba nu au fost chemaţi, căci au văzut un mare cacao cât clădirea primăriei. Vociferările viitorilor candidaţi şi încercările de a pune gafa lor pe seama unei contre a adversarilor politici au rămas fără efect. Băieţi, să ţineţi minte de la mine: când te duci la magazin şi e închis nu suni vânzătoarea să vină de acasă! Şi, în plus, când ai un singur magazin în cartier te interesezi între ce ore e deschis!


There is no ads to display, Please add some

About The Author