Dezbatere regională SMART CITY la Călărași

Decebal Mihalache 8:29 am - 21 septembrie, 2017 Comentariile sunt închise pentru Dezbatere regională SMART CITY la Călărași
Dezbatere regională SMART CITY la Călărași

Primăria Municipiului Călărași și primarul Daniel Ștefan Drăgulin au reușit să reunească în reședința de județ, într-o dezbatere în premieră pentru orașul nostru, furnizori de soluții și echipamente IT și primari din regiunea de sud a țării. Scopul dezbaterii ce a avut loc la restaurantul Hestia Park, miercuri, 20 septembrie, și care s-a bucurat de prezența ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a fost acela de discuta aplicat asupra a ceea ce se poate dezvolta în orașele noastre pentru că, deși există multe soluții smart dedicate și resurse care pot fi alocate pentru acestea, viteza de adoptare și implementare este redusă. Subiectele abordate în cadrul evenimentului s-au referit și la modalitatea în care pot fi eliminate unele bariere și accelerată viteza de decizie a autorităților publice pentru adoptarea soluțiilor smart în beneficiul cetățenilor, mediului de afaceri, turiștilor și administrației. 

„SMART CITY 2017-2020. NEVOI – SOLUȚII – METODE” a fost prima dezbatere regională, după cea națională, inițiată de fostul ministru al Comunicațiilor, Marius Bostan. Demersul Primăriei Municipiului Călărași a fost sprijinit și de filiala Călărași a Consiliului Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Pentru că în România conceptul de Smart City a fost deja îmbrățișat, cu succes, de administrații locale, tocmai de la Alba Iulia, Valentin Voinica, managerul de proiect, a venit la Călărași să prezinte proiectele de smart city implementate sau care urmează să fie implementate acolo. Municipiul Călărași urmează să intre și el pe acest trend, în cadrul reuniunii, fiind prezentate proiectele de Mobilitate Urbană care au componente de smart city și care vor fi implementate, cu ajutorul finanțării pe Axa 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020 în următoarea perioadă.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată furnizorilor de soluții și echipamente IT, care și-au prezentat unele proiecte deja implementate pentru administrații publice locale în România, dar și alte idei menite să facă viața mai ușoară cetățenilor unui oraș. Au participat: Urbanscope, Cluster-ul Different Angle din București, Telekom România, Orange România, ZTE, IDC România, Synergetics partener ESRI, Dell EMC, Frontier Connect Timișoara, Philips Lighting România, Cluster-ul IT Cluj Napoca, Direct One, VMB Partners, Avitech.

Dezbaterea s-a bucurat, pe lângă prezența ministrului Lucian Șova, și de cea a prefectului George Iacob, secretarului de stat Ciprian Pandea, primarilor din Focșani, Urziceni, Buzău, Giurgiu, Slobozia, Amara, Fetești și reprezentanți ai altor primării invitate, directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, și reprezentanți ai unor instituții publice din Călărași.

DSC_0087DSC_0086DSC_0081

Comentariile sunt inchise.