Deep Central n-a umplut sala Polivalentă. Dacă venea Salam, Ion Dumitru avea mai mult succes!

Please enter banners and links.

mare 2Oficialii clubului Dunărea au încercat să facă un spectacol la prezentarea lotului dar nu prea au reușit.

Miercuri, 15 iulie, în Sala Polivalentă din Călărași, a avut loc prezentarea lotului echipei de handbal AHC Dunărea Călărași. Publicul nu s-a înghesuit la acest eveniment cu toate că organizatorii l-au chemat și pe Deep Central să facă atmosferă. Conducerea clubului încearcă să umble la imaginea clubului la care antrenor este Aihan Omer, însă în aceste vremuri grele (ne referim la bani) nu credem că era momentul de o astfel de „aventură„. Prezentarea lotului a fost un mic succes care nu prea a prins la public. Asta se vede și pe fotografiile postate pe facebook chiar de primarul Dan Drăgulin. Șania & Co. au nevoie de susținerea personajelor politice din Călărași și nu de promisiuni și urări de bine. La echipă nu s-au făcut transferuri sonore și asta din cauza faptului că oficialii s-au plâns că nu prea au bani. Imaginea unui club nu se face cu spectacole în care sala este goală ci cu jocuri bune și un parcurs performant în campionatul în care activează. Publicul vine la meciurile Dunării Călărași datorită faptului că echipa a jucat excellent în anumite partide din sezonul trecut, la adevărate „spectacole„ oferite de Șania & Co. Așa se apropie suporterii de un club care își face renume, un club cu un antrenor de talie mondială cum este Aihan Omer și nu cu un președinte de club ca Ion Dumitru care dă afară jurnaliștii pe motiv că nu au acreditare. 


There is no ads to display, Please add some