Consens

Constat că reapare în public, după o pauză de mai bine de un an, chestiunea reformei Constituţiei. Intervenţiile Robertei Anastase sau ale Elenei Udrea din ultimele zile reamintesc angajamentul clasei politice faţă de public, pornind de la dublul referendum din noiembrie. Aşa cum era de aşteptat, pesediştii şi peneliştii au reacţionat negativ la ideea de a constitui o comisie parlamentară de revizuire. Sunt semne pentru un nou blocaj? Nu-i sigur, dar e probabil. Trei lucruri ar merita luate în seamă pentru a evita un eşec. Primul e acela că nu ar trebui să uităm, nici în PDL, nici în celelalte partide, că suntem datori faţă de public cu un proiect de reformă a Constituţiei sau, după caz, cu o explicaţie a refuzului de a o schimba. Într-adevăr, după ce Preşedintele a prezentat în ianuarie 2009 concluziile comisiei Stanomir, partidele au tăcut. Cred că, înainte de orice gest instituţional, indiferent dacă acesta va veni de la Parlament sau de la guvern, care au ambele iniţiativă de revizuire, trebuie să lămurim ce anume vrem să schimbăm. Trecerea la monocameral şi reducerea numărului de aleşi sunt departe de a constitui o schimbare a regimului. Al doilea lucru ce trebuie menţionat este acela că eventualele proiecte vor trebui să fie justificate ca nevoi sociale. Cetăţenii nu mai sunt dispuşi să accepte dezbaterele fără relevanţă pentru vieţile lor. Altfel spus: dacă disputa va fi percepută ca o simplă păruială între elite corupte şi arogante, reforma va fi ratată, indiferent de ce anume va conţine textul final. În sfârşit, să nu uităm că – indiferent de procedura urmată şi de amploarea modificărilor propuse – orice revizuire va necesita un consens cât mai larg. Nu poţi schimba Constituţia cu susţinere de 30 la sută. Orice semn de agresivitate la adresa concurenţilor politici se va întoarce împotriva celui care-l va face. Dezbaterea nu va exclude, desigur, controversele, dar ea nu trebuie proiectată ca un război. Există oare resurse pentru un asemenea parcurs?

Afla mai multe detalii aici…:
Consens