Comunicat de presă

Please enter banners and links.

IMG_1796În urma semnalelor care au apărut în ultima vreme din partea cetăţenilor municipiului Călăraşi, dar şi a analizelor realizate de specialiştii din cadrul Primăriei, s-a luat decizia iniţierii unui program de tăiere sau toaletare a arborilor care pun în pericol viaţa călărăşenilor sau prezintă risc de producere a unor pagube materiale odată cu apariţia unor fenomene meteorologice extreme.

Sesizările primite de la cetăţeni au dus imediat la acţionarea în zonele cu risc ridicat din acest punct de vedere, aşa cum s-a acţionat, spre exemplu, în parcul de lângă fostul sediu al Primăriei Călăraşi, viitoarea locaţie a Muzeului municipal, unde au fost tăiaţi trei arbori, nu înainte de a fi expertizaţi de un specialist.

„Aş vrea să precizez că acţiunea iniţiată de Primăria Călăraşi se va derula atât timp cât ea se va impune, concomitent, însă, cu demararea unei activităţi de plantarea a altor arbori, soluţiile, din punct de vedere al speciilor, urmând a fi impuse de specificul fiecărei zone şi de viziunea la nivel decorativ. Mai menţionez faptul că rădăcinile arborilor care au fost tăiaţi nu se vor îndepărta până când nu se va interveni cu plantarea arborilor noi, dar şi faptul că materialul lemnos rezultat se va repartiza de Direcţia de Asistenţă Socială persoanelor ce vor face solicitări pentru sezonul rece”, – Primarul municipiului Călăraşi – Daniel Ştefan Drăgulin.


There is no ads to display, Please add some