Campionii noştri

Please enter banners and links.

Alegerile locale s-au terminat de câteva zile iar Campionatul European de fotbal este în plină desfăşurare. În timp ce unii încă serbează cu şampanie, alţii îşi ling supăraţi rănile şi îşi socotesc cu îngrijorare datoriile. Pentru adevăraţii sportivi însă, marea competiţie abia aşteaptă să pornească. Jocurile Olimpice de la Londra bat cu energie la uşă. Consoder că este momentul oportun să aduc în atenţia publică şişa (cariera) sportivă a câtorva foarte mari performeri. Este vorba, bineînţeles, de campionii noştri români care şi-au trecut în palmaresul personal cel puţin 4 prezenţe la ediţiile de vară ale Jocurilor Olimpice.
Încep, aşadar, cu primul campion olimpic ce a reuşit să participe la 4 Olimpiade (Roma 1960, Tokyo 1964, Ciudad de Mexico 1968 şi Munchen 1972), ION DUMITRESCU. Cel care, într-o zi de septembrie, la Roma, cucerea medalia de aur în proba de tir – talere. Era debutul său la J.O., la vârsta de 35 de ani, altfel spus, un economist (absolvent al A.S.E. Adevărat, nu ca alţii, de prin zilele noastre, care s-au făcut finanţişti la apelul bocancilor de seară!) care trăgea foarte bine cu puşca. El se apucase serios de tir cu doar 4 ani înainte de Jocurile Olimpice, ca o prelungire sportivă a marii sale pasiuni, vânătoarea. Înainte de a se specializa pe proba de talere, practicase cu succes baschet, volei, înot şi rugby. Deşi a participat şi la următoarele ediţii ale J.O., a rămas doar cu izul de aur al toamnei italiene. A trecut în lumea celor drepţi în anul 1999…
Tot la Roma, în 1960, luptătotul DUMITRU PÂRVULESCU, avea să devină şi el campion olimpic, la vârsta de 28 de ani. Avea deja în spate alte 2 ediţii ale J.O. fără însă să fi urcat pe vreo treaptă a podiumului de premiere. După 15 lupte, 14 victorii şi un egal, în finala categoriei 52 de kg, a învins chiar un italian şi a fost purtat pe braţe de întreaga delegaţie prezentă la concurs. De acolo a adunat forţa necesară să participe şi la Tokyo, în 1964. A decedat în 2007, la vârsta de 85 de ani.
Luptele româneşti aveau să mai scoată un campion olimpic şi la ediţia Munchen 1972. Este vorba de NICOLAE MARTINESCU, aflat şi el, pe atunci, tot la a treia participare. A fost, într-adevăr, o poveste de răsplată, de la o ediţie a J.O. mult prea agitată, dar care i-a uns „urechile de luptător” şi vânătăile marelui sportiv român. După câştigarea aurului olimpic, Martinescu a plâns ca un copil şi a sărutat, cu drag, salteaua de concurs. Participarea de la Montreal 1976 n-a mai fost altceva decât un binemeritat bonus…
Moscova, cea din 1980, avea să-l vadă pe CORNELIU ION, un moldovean născut la Focşani, cum se impunea în proba de tir – pistol viteză, 25 m. Sportivul era legitimat la Steaua, practica tirul din 1969 şi era de profesie cibernetician. Deh, sportul intrase de-acum, într-o altă eră! Şi C.Ion a bifat 4 Olimpiade: Montreal 1976, Munchen 1980, Los Angeles 1984 şi Seul 1988, sfârşind prin a-i preda ştafeta (pistolul?!) unui alt mare tirist, campionului olimpic SORIN BABII (prezent la J.O. din 1984, 1988, 1992, 1996, 2000 şi 2004!).
La J.O. din 1984 de la Los Angeles, atletismul românesc avea să triumfe prin MARICICA PUICĂ şi DOINA MELINTE. Maricica se impunea la 3000 m iar Doina la 800m. Pentru ambele atlete au fost cele mai grele, dar şi cele mai frumoase curse ale vieţilor lor, chiar dacă prima a alergat până la vârsta de 39 de ani iar cea de-a doua a slujit sportul românesc, inclusiv din poziţia onorantă de secretar de stat.
Şi halterofilul NICU VLAD s-a auzit la Olimpiada din 1984, concurând apoi şi la Seul 1988, şi la Barcelona 1992, şi la Atlanta 1996. În lunga şi prodigioasa sa activitate, Nicu Vlad a doborât şi 2 recorduri mondiale, dintre care unul o dată cu titlul olimpic de la Los Angeles.
2 medalii olimpice la înot a cucerit şi Beatrice Câşlaru, la cele 4 ediţii ale J.O. la care a participat, argint şi bronz la Sydney 2000. Fără aur însă!
LAURA BADEA-CÂRLESCU şi MIHAI COVALIU sunt mai coloraţi decât restul campionilor olimpici. Ei au apucat să concureze într-o perioadă în care performanţele lor aveau din ce în ce mai mulţi martori. L. Badea şi-a transformat floreta în aur, la J.O. de la Atlanta 1996, iar M. Covaliu a luat aurul în vârful sabiei, în 2000, la Sydney. Laura a fost o scrimeră de mâna stângă, care are în palmares câteva titluri europene şi destule medalii mondiale şi olimpice, obţinute până în 2004, când, după J.O. de la Atena, s-a retras. Iar Mihai, născut pe 5 noiembrie 1977, a participat inclusiv la Olimpiada de la Beijing 2008, şi, de când s-au născut copiii săi, Vlad şi Elena, le-a dedicat lor toate medaliile obţinute în marile competiţii.
Tuturor acestor mari campioni, respectul nostru etern. Cu sudoare, renunţări şi mult efort au reuşit să fie primii şi au gustat din plin (de 4 ori!) din bucuria generată de o astfel de competiţie.
Ultima, şi sper nu cea din urmă, sportivă care va intra, odată cu participarea de la Londra, din această vară, în rândul clubului select al campionilor noştri care au concurat la 4 ediţii ale Jocurilor Olimpice, va fi înotătoarea CAMELIA POTEC. Eu, unul, am încredere în potenţialul ei, mai ales că nimeni, niciodată, nu-i va putea fura amintirile, indiferent de timpii din bazin.
Hai România! Succes, tricolori!