Călărăşenii nu agreează reînfiinţarea asociaţiilor de proprietari

Please enter banners and links.

– Ei spun că şi-au anvelopat locuinţele şi nu au nevoie de bani europeni

Municipiul Călăraşi nu este pregătit să intre într-o competiţie de accesare a fondurilor europene pentru anveloparea blocurilor. Lipsesc structurile care pot beneficia de asemenea bani, şi anume asociaţiile de proprietari. După anul 1995 , 90% dintre ele s-au desfiinţat, astfel că astăzi doar 9 mai au activitate. Primăria Municipiului Călăraşi încearcă să-i determine pe călărăşeni să reconstituie asociaţiile, după cum declară primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin: „Am trecut de primul stadiu de informare şi deja la acest moment au loc întruniri cu persoanele care vor să facă aceste asociaţii de proprietari. La momentul acesta sunt pe punctul de a se finaliza demersurile pentru înfiinţarea a două asociaţii de proprietari şi continuăm în acest ritm pentru că ştim foarte bine că banii care pot fi accesaţi pentru această anvelopare a blocurilor vin numai pe asociaţii de proprietari, nu pe persoane fizice”.

„Eu nu sunt de acord cu treaba asta pentru că nu ne sunt de folos aceste asociaţii”

 În ciuda demersurilor primăriei şi a sprijinului acordat călărăşenilor de a reînfiinţa asociaţiile, puţini sunt totuşi cei care sunt de acord cu această iniţiativă. Călărăşenii nu au uitat că unii preşedinţi de asociaţii au furat banii locatarilor, că facturile erau încărcate sau că nu beneficiau de serviciile pe care le plăteau.
În acelaşi timp, călărăşenii au identificat şi alte motive pentru care nu au nevoie de banii europeni pentru termoizolarea locuinţelor:

Mirela Ionescu – „S-ar putea să fie o idee bună, dar să vedem până la urmă rezultatul final. Nu văd cum se va realiza ideea asta cu anveloparea blocurilor de vreme ce unii deja au făcut.”
Nicoleta Iordache – „Nu ştiu dacă au succes cu acest lucru pentru că o parte din locuitori şi-au anvelopat singuri locuinţele, dar după cum am văzut din flyrele respective o parte in bani trebuie să-i dea şi beneficiarul şi nu ştiu dacă oamenii sunt de acord cu acest lucru. Dacă ar fi plătit doar primăria sau banii ar fi venit din altă parte cred că majoritatea ar fi fost de acord cu înfiinţarea asociaţiilor. Mie mi-e indiferent pentru că am apartamentul izolat şi atunci e un efort în plus.”
Domnica Culea – „Eu nu sunt de acord cu treaba asta pentru că nu ne sunt de folos aceste asociaţii. Noi ne-am făcut reabilitarea singuri, ori acum să întocmeşti dosare ar fi în van şi chiar nu văd niciun rost. Va fi un an-doi…după aceea iar va fi aceeaşi nebunie ca înainte cu aceste asociaţii. Nu văd rostul… sunt nişte bani pe care trebuie să-i plătim în plus tot noi locatarii celor care se ocupă de asociaţie. Majoritatea blocurilor au fost reabilitate pe banii locatarilor. Ca să investeşti pentru 2-3 care mai sunt…cum îşi primesc ceilalţi banii înapoi ? Nu cred că primăria o să returneze.”

Pentru a constitui o asociaţie de proprietari trebuie ca toţi locatarii apartamentelor să fie de acord. Cum este imposibil ca pe o scară de bloc să nu se afle şi un locatar care să-şi fi anvelopat deja locuinţa, apar deja problemele din cauză că acesta nu mai este dispus să cofinanţeze valoarea lucrării. Şi de aici apar problemele. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care nu s-au înfiinţat prea multe asociaţii de la lansarea acestei campanii. Un alt motiv este şi acela că oamenii îşi aduc aminte de vremurile de tristă amintire când prin asociaţii se întâmplau tot felul de giumbuşlucuri.

În octombrie se va lansa apelul de proiecte

Călărăşenii trebuie să ştie că dacă s-ar constitui în asociaţii ar beneficia de anveloparea blocurilor, lucrările fiind finanţate de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Guvernul României, însă şi beneficiarul trebuie să vină cu o cofinanţare. Aceasta este diferenţiată, în funcţie de venitul pe membru de familie. Astfel, finanţarea este asigurată în proporţie de 60% din UE şi Guvernul României, restul e 40% fiind suportat de primărie şi asociaţii de proprietari. În acelaşi timp, asociaţiile de proprietari plătesc 10% din valoarea lucrării dacă locatarii au sub 150 de euro venitul pe membru de familie sau 20% dacă locatarii au 350 de euro venitul pe membru de familie. Probabil că în cele două grile s-ar încadra multe dintre familiile de călărăşeni.
Cei care vor să-şi anvelopeze blocurile apelând şi la banii europeni trebuie să se grăbească pentru a înfiinţa asociaţiile până în luna octombrie când se va lansa apelul de proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional.

Reînfiinţarea asociaţiilor de proprietari nu-i încântă pe foarte mulţi călărăşeni, astfel că municipiul se va afla şi anul acesta la coada clasamentului în privinţa accesării fondurilor europene pentru anveloparea blocurilor construite înainte de 1990. 


There is no ads to display, Please add some

About The Author