Călărăşenii au participat şi ei la evenimentele din 13-15 iunie

Please enter banners and links.

1990 - Ion Iliescu, Jean Neagu, Mitişor, Mîţu, Tăut Ion Iliescu este urmărit penal pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în dosarul penal ce priveşte evenimentele din 13-15 iunie 1990. Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie :" Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior. În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice". Nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte, dar la acele evenimente au participat şi călărăşeni. Subsemnatul îşi aduce aminte perfect cum mai multe autobuze staţionau în staţie la "Orizont", unde acum se află Penny Market, aşteptându-şi "clienţii". Cum doritori erau puţini pentru îmbarcarea spre Bucureşti, primarul de atunci, Dănuţ Mâţu, îmbrăcat într-o cămaşă albă, se agita pe lângă respectivele autobuze şi îndemna privitorii, repetând sistematic: "Tovarăşul Iliescu ne cheamă… tovarăşul Iliescu face apel….". Consider că Dănuţ Mâţu nu a făcut lucrurile acelea de capul lui, prin urmare ar fi un foarte bun martor, alături de alţii, pentru elucidarea adevărului privind evenimentele de atunci. Ulterior, am discutat cu câţiva călărăşeni, care au ajuns cu autobuzele la Bucureşti, plecaţi mai mult din curiozitate şi sub un imperiu de euforie, neştiind exact ce se întâmplă cu adevărat. Aceştia mi-au relatat că n-au avut ce face prin Bucureşti, decât să se plimbe alandala, deoarece acolo unde au ajuns ei era linişte şi pace, nici vorbă de vreun element fascist. Însă, mi-au mai relatat că au fost surprinşi, când au urcat în autobuze şi au găsit bâte din lemn, confecţionate la fosta fabrică "11 iunie". Prin urmare, evenimentele au fost organizate minuţios, iar cercetările nu pot decât confirma din punct de vedere legal, ceea ce mulţi ştiu: cine sunt vinovaţii, în special principalul vinovat.

foto: Doruioantaracila's Blog, cu explicaţia : 1990 – Ion Iliescu, Jean Neagu, Mitişor, Mîţu, Tăut 


There is no ads to display, Please add some

About The Author