Braţ la braţ la racolări de candidaţi

Please enter banners and links.

Fiindu-i atât de dragi preşedinţia consiliului judeţean şi lovelele din dotare, Filipescu face orice şi s-ar asocia chiar şi cu dracu ca să mai prindă un mandat. Nimic nu-i scapă din vedere, mai ales primarii PDL, care sunt curtaţi şi stresaţi zilnic cu telefoane de cel ce se autointitulează “bun conducător”, pe când “faliment” e un cuvânt mai simplu şi mai nimerit. În preumblările sale prin judeţ la ceas de taină Filipescu este văzut din ce în ce mai des braţ la braţ cu însoţitorul său, Marian Dinulescu. De fapt, băieţii nici nu prea se mai feresc. Speranţele Filipescului sunt că Dinulescu, prin funcţia de fost preşedinte al PDL, mai are trecere, astfel încât să racoleze cât mai mulţi primari, care să-i aducă, ce altceva decât, voturi. În schimb, lui Dinulescu, pentru serviciile aduse, i s-ar fi promis funcţia de vicepreşedinte de consiliu judeţean. Atenţie, pentru serviciile aduse. Nu ştim câţi primari a reuşit acest duet să convingă. Dar, tare ne temem că Dinulescu nu va avea noroc de funcţia promisă şi dorită, întrucât Filipescu nu dă nimic degeaba. Dacă mai are de unde să dea. N-ai prestat, nu primeşti nimic. Alianţa dintre cei doi nu e una nouă şi, evident, e de conjunctură. Fiecare vrea să câştige câte ceva. În actualul mandat, cât timp Marian Dinulescu a fost preşedintele PDL, Filipescu a avut o viaţă liniştită prin consiliul judeţean. Nimeni nu-l deranja, iar Dinulescu chiar era un om fericit. Altădată liberalul îl ironiza pe Diba prin conferinţele de presă: ”Dinulescu e perdant de meserie”, “Dinulescu nu mă bate nici la table”, “Eu măcar mă pricep la asigurări şi politică. Tu la ce te pricepi ?” .Chiar aşa, domnule Filipescu, aţi aflat dacă se pricepe la ceva? La racolări de primari se pricepe? Trecând la lucruri şi mai serioase goana celor doi prin judeţ n-ar fi o problemă dacă Marian Dinulescu ar fi membru PNL. Dar nu e. Încă e la PDL şi ocupă o funcţie datorită partidului, cea de director la CAS Călăraşi. El ar fi cerut o funcţie la Bucureşti pentru a sta în banca sa. S-ar părea că i s-a oferit, dar a refuzat. Credem că pretenţiile acestuia au fost prea mari. Dacă Dinulescu, ca preşedinte de partid, nu şi-a luat singur o funcţie la Bucureşti, ci doar la Călăraşi, de ce ar trebui alţii să-i dea ceea ce el nu a putut?
Oricum, Dinulescu nu a câştigat niciodată o bătălie electorală, iar în 2008, la „locale” a pierdut chiar în faţa celui cu care se preumblă acum braţ la braţ prin judeţ. Poate cei ce şi-au pus atunci speranţe în Diba îşi vor aduce aminte de un slogan, tot din 2008, dintr-un alt judeţ: “Încercaţi şi cu o femeie!” . Transformat după 10 iunie în :” Bătut de o femeie!”


There is no ads to display, Please add some

About The Author