AHC Dunărea Călărași a învins HCM Constanța la primul meci din Ligă!

Please enter banners and links.

Handbal / Liga Națională/ AHC Dunărea – HCM Constanța 32-30 (16-15)

mareAHC Dunărea Călărași a învins una dintre cele mai titrate echipe ale handbalului românesc, HCM Constanța.

 

Emoții mari pentru călărășenii prezenți pe 30 august în sala Polivalentă din Călărași dar și pentru antrenorul Aihan Omer la primul debut în Liga Națională a echipei de pe malul Borcei. HCM Constanța părea un adversar de netrecut înaintea rundei jucată în prima etapă. Cu o sală plină, nu până la refuz, călărășenii au început încrezător meciul cu HCM. Cu un lot nou și un antrenor sosit cu doar câteva zile înainte de startul Ligii, AHC Dunărea părea o victimă sigură dar nu a fost așa. Șania &Co. au ridicat publicul în picioare și au scris un rezultat istoric.

 

Prima repriză a fost puțin mai echilibrată. Constănțenii au părut și ei puțin debusolați după situația dramatică în care se află echipa. Practic s-a simțit faptul că echipa a scăpat momentan de faliment, o situație dramatică prin care trece o campioană a României. La Călărași, noii sosiți s-au integrat foarte bine în echipă. Antrenorul călărășenilor, Aihan Omer, unul de altfel cu foarte mare experiență a reușit în câteva zile, parcă cu o baghetă magică să alinieze la start o echipă combatantă, aptă de joc și cu o tactică victorioasă.

 

Publicul călărășean a savurat victoria istorică a echipei AHC. Băieții au reușit să câștige un meci memorabil cu scorul general de 32 la 30. Răzvan Gavriloaia a fost cel mai bun marcator al lui AHC cu 9 reușite însă „cavalerii„ meciului au fost Alin Șania și portarul Vadym Braznnyk. Cu această victorie, AHC Dunărea Călărași a intrat în istoria sportului local. Etapa viitoare trupa lui Aihan Omer se va deplasa la Timișoara pentru a întâlni Poli pe 6 septembrie.

 

Echipele:

 

AHC Dunărea Călărași: Braznnyk, Coveianu, Andrei -Tsap, Zakaciuvrin (2 goluri), Săulescu, Nicolae-3, Mateaș, Gavriloaia-9, Șania-5, Mitrea-2, Soldanescu-4, Kunogorodskyy-4, Gurkovsky-3, Voinea.

 

Antrenor: Aihan Omer.

 

HCM Constanța: Stănsescu, Șinicu, Bucătaru – Enescu(1 gol), Vujadinovic-1, Toma-6, Sadoveac-8, Cutura-3, Sonlea, Rakcevic-7, Buricea-1, Baican1.

 

Antrenor: Zvonko Sundovski

 

Arbitru – A; Robert Harabagiu – B: Silviu Stănescu (ambii din Dâmbovița)

 

 

 

Drăgulin a fost la meci

 

Edilul călărășean a avut mari emoții la prima reprezentație a echipei locale în Liga Națională. Dan Drăgulin, primarul Municipiului a stat în tribune alături de publicul călărășean și a comentat pe tot parcursul meciului cele mai importante faze ale jocului. Înainte de meci, edilul a răsfoit câteva pagini ale ziarului EDIȚIA, săptămânal călărășean iar apoi a intrat parcă în „transă„. La finalul meciului, Drăgulin i-a felicitat pe handbaliștii câștigători șile-a urat succes în noul drum de Ligă.

 

Echipament nou

 

Călărășenii au avut în prima partidă din Liga Națională straie noi. Oficialii grupării călărășene au achiziționat un echipament nou pentru sezonul care a început. Inscripționat cu sponsorii principali: Consiliul Județean, Primăria Călărași și Ecoaqua, echipamentul este unul de firmă, Kempa, culori galben-albastru. Pentru meciurile din deplasare handbaliștii mai au la dispoziție un alt echipament portocaliu cu negru.

 

Aihan Omer: „Determinarea a fost punctul nostru forte„

Noul antrenor al echipei călărășene, Aihan Omor este cunoscut pentru performanțele sale, cu diverse cluburi. Acesta a antrenat echipa Națională a României între 1994 și 2003 și din nou din 2007. Cele mai mari performanțe le-a avut ca antrenor la HCM Constanța acolo unde Omer a câștigat campionatul în 2004 și 2006, precum și Cupa în 2005 și 2006. În plus, el a ajuns în semifinalele Cupei Challenge și Cupa Europei (în 2004 și, respectiv, 2006). Aihan Omer este născut pe 27 iunie 1960, este căsătorit și are doi copii, unul dintre ei, Erkan fiind jucător de handbal.  Aihan Omer s-a declarat foarte mulțumit de prima victorie a echipei AHC Dunărea Călărași. Noul antrenor al echipei de handbal AHC Dunărea Călărași, Aihan Omer s-a declarat mulțumit de prima victorie obținută de formația sa în partida cu HCM Constanța. „Determinarea a fost punctul nostru forte. Am reușit să-i fac pe băieți să creadă că pot câștiga„, a spus Omer pentru www.handbalvolei.ro. „Am urmărit împreună meciul lor din Supercupă cu Bacăul și erau puțin pesimiști, dar când a început meciul ne-am dat seama că HCM nu mai are aceeași putere ca în anii trecuți”, a mai spusd antrenorul călărășenilor. După victoria de răsunet obținută astăzi, AHC Dunărea se clasează pe locul 2 în Liga Națională la egalitate de puncte cu Odorhei, Dinamo și Știința.

 

 

 

Etapa 1

 

Dinamo București 26:24 U. POLI. Timișoara

CSU Suceava 24:26 Dedeman Bacău

AHC Dunărea Călărași 32:30 HCM Constanța

Potaissa Turda 14:16 Pandurii Târgu Jiu

HC Vaslui 24:28 HC Odorhei

CSM București

HCM Baia Mare 23:20 Steaua București

 

Etapa a 2-a:

5 septembrie:

Steaua București – Potaissa Turda

CSM București – CSU. Suceava

6 septembrie:

Poli. Timișoara – AHC Dunărea Călărași

Pandurii Târgu Jiu – HC Vaslui

Dedeman Bacău – Dinamo București

11 septembrie:

HCM Constanța – HCM Baia Mare

HC Odorhei – va sta.

 

Clasament / primele 3:

1          HC Odorhei                1          1          0          0          28-24   3

2          HCM Baia Mare         1          1          0          0          23-20   3

3          Dedeman Bacău          1          1          0          0          26-24   3


There is no ads to display, Please add some

About The Author