“Eu nu văd, momentan, o altă solicitare de creştere a preţului apei”

Please enter banners and links.

cezar_neagu– interviu cu directorul Ecoaqua, Cezar Neagu

 

R. Domnule director, în ce stadiu ne aflăm cu proiectul CL8?

C. N. Suntem pe ultima sută de metri. Dacă nu ar fi fost acele ploi de acum câteva zile, strada Bucureşti, la care mai era de lucrat, nişte racorduri la canalizare şi câteva branşamente care necesită intervenţii, ar fi fost gata. Aşa, eu zic că în prima săptămână după Paşte suntem gata. Probabil, vor mai fi nişte asfaltări, pe ici pe colo, din cauza netasării uniforme. Oricum, ele rămân în sarcina constructorului. Timp de un an de zile tot va trebui să refacă aceste tasări. Dar, pot spune că lucrarea este gata. Mai sunt mici probe de făcut, mici teste, s-a semnat şi autorizaţia de construire cu energie electrică, deja se lucrează.

R. Această lucrare era necesară pentru Călăraşi ?

C. N. Absolut. Probabil ştiţi şi voi ce minunăţii găseam prin pământ când săpam. Ţevile erau pline de depuneri, ruginite şi într-o stare de degradare avansată. Gândiţi-vă că în partea centrală a oraşului nu s-a mai intervenit la partea de alimentare cu apă de vreo 40-50 de ani. Ţevile şi-au depăşit durata normată de viaţă…era un pericol pentru sănătatea locuitorilor.

R. Una peste alta sunteţi mulţumit de calitatea şi ritmul lucrărilor?

C. N. De ritmul lucrărilor, nu. Dar, trebuie ţinut cont şi că lucrarea trebuia făcută în doi ani şi ceva şi s-a realizat în 8 luni. Au fost acele probleme pe care le ştiţi, independent de voinţa noastră, a trebuit să refacem licitaţie, să se rezolve cu contestaţiile şi…am ajuns unde am ajuns. Din punct de vedere al calităţii lucrărilor eu zic că nu vor fi probleme. Probleme sunt la refacerea carosabilului. Acolo ne vom mai lovi de probleme, s-a lucrat într-o viteză extraordinară. Reţelele de canalizare sunt monitorizate prin sistem de televiziune, orice defecţiune de montaj se vede imediat. La reţeaua de apă s-au făcut probe, nu am avut probleme. Rămâne să vedem în timp cum se comportă aceasta, legat de calitatea lucrărilor. Poate o sudură, două. Dar, eu zic că nu ar trebui să fie probleme mari. Trecerea de pe reţeaua veche pe cea nouă este în curs, mai sunt cetăţeni care refuză să ne lase să ne facem lucrările. Într-un fel eu îi înţeleg, dar trebuie să ştie foarte clar că reţelele vechi vor fi scoase de sub presiune şi dacă nu ne lasă să ne facem lucrările vor rămâne fără apă. Trebuie să spargem trotuarele, poate nişte dale, dar asta e. Eu nu văd altă soluţie. Reţelele vechi trebuie scoase de sub presiune pentru că sunt generatoare de pierderi, de furturi. Acum avem avantajul că putem izola fiecare stradă în parte, să determinăm în unele porţiuni consumul, calitatea apei…acum lucrăm la alt nivel. Este clar un pas înainte. Şi s-a văzut la ultima oprire a apei. Deşi volumul lucrărilor a fost mult mai mare, la ora 21 am dat drumul staţiei. Golirea s-a făcut mult mai repede… avantajele sunt clare.

R. Ce mai urmează?

N.C. Da, în urmă cu câteva zile a fost la Ministerul Fondurilor Europene o şedinţă legată de etapa a doua a acestor tipuri de proiecte. Este evident că prioritae au cei care au terminat de implementat prima etapă, cum suntem şi noi. Avem şansa să mai accesăm 200 de milioane de euro, pe care îi vom folosi în aria de acoperire a Ecoaqua. De exemplu, la Călăraşi mai sunt zone neacoperite de CL 8, sunt zone în care reţelele sunt vechi şi prezintă probleme, mai sunt zone în care nu avem canalizare, deci trebuie să facem extinderi. Mai avem unele probleme în unele zone privind calitatea apei, pentru că reţeaua a fost dimensionată la o anume dezvoltare a oraşului, care nu a mai avut loc, iar viteza de curgere a apei prin acele ţevi de dimensiuni mari este mică, ceea ce creşte probabilitatea de a se dezvolta anumite bacterii. Dar, noi zicem că ţinem totul sub control. Oricum, prelevăm mereu probe de apă, astfel încât să nu avem probleme. Mai avem de lucru la staţia de tratare, unde nu ştim ce să facem cu nămolul….aici trebuie să investim pentru a ne conforma cerinţelor legale. Aş mai vrea să vă spun că facem eforturi deosebite în ceea ce priveşte pierderile, costurile apei, astfel încât preţul să se menţină la cote rezonabile. Asta a însemnat reducerea pierderilor cu 10 %, ceea ce e un lucru extraordinar. Eu am mai declarat şi o mai spun, eu nu văd momentan o altă solicitare de creştere a preţului apei, poate doar cu o inflaţie care să depăşească posibilităţile noastre. Până la investiţiile în comune, când preţul se va reaşeza, nu cred că vom mai solicita modificarea preţului. Acum suntem acolo unde trebuie să fim din punct de vedere al preţului apei, să acopere costurile, iar Ecoaqua să rămână un operator funcţional, viabil, în aşa fel încât să ne îndeplinim misiunea pe care o avem.  


There is no ads to display, Please add some