29 noiembrie – 1 decembrie – ZILELE JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI

afis zilele jud

Please enter banners and links.

Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2019 ”ZILELE JUDEȚULUI CĂLĂRĂȘI”. Partener – Palatul Copiilor Călărași.

Festivitatea de deschidere a evenimentului  va  avea loc vineri, 29 noiembrie a.c., începând cu ora 12:00, în Sala ”Barbu Știrbei” a CJCC Călărași.

În următoarele două zile, manifestările dedicate județului vor continua pe scena amplasată pe platoul din fața Sălii ”Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași cu  spectacolele folclorice  pregătite atât de Ansamblul ”BĂRĂGANUL” cât și de ansamblurile folclorice din comune, de recitalul cunoscutului interpret de muzică populară, CONSTANTIN MĂGUREANU, dar și de concertele susținute de KRYPTON UNPLUGGED și cel al trupei IRIS.

De asemenea, în ultima zi a evenimentului cultural, pe scenă vor urca într-un regital de excepție MARIA BUZĂ și TARAFUL, actorul și interpretul IONUȚ DULGHERIU și vor susține programe artistice tinerii din cadrul Grupului ”FLORES CAMPI”, dar și cei ai PALATULUI COPIILOR din Călărași.afis zilele jud

 

PROGRAM:

29 NOIEMBRIE – SALA BARBU STIRBEI

ORA 12.00

DESCHIDEREA EVENIMENTULUI – PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN

PROGRAM ARTISTIC TRADITIONALANSAMBLUL BARAGANUL

PROGRAM ARTISTIC PALATUL COPIILOR

RECITAL – CONSTANTIN MAGUREANU

 

30 NOIEMBRIE – PLATOUL DIN FATA CONSILIULUI JUDETEAN CALARASI

ORA 11.00 – ANSAMBLURI FOLCLORICE JUDET

ORA 17.00 – CONCERT KRYPTON UNPLUGGED

17.45-CONCERT ANDREI BANUTA

ORA 18.15 – CONCERT IRIS

 

01 DECEMBRIE– PLATOUL DIN FATA CONSILIULUI JUDETEAN CALARASI

ORA 12.00 – RECITAL FLORES CAMPI

ORA 12.30 – RECITAL PALATUL COPIILOR – BRUNA BOMBARDELI,  DARIA GHITA

ORA 13.00-  RECITAL IONUT DULGHERIU

13.30 – CONCERT MARIA BUZA SI TARAFUL


There is no ads to display, Please add some

About The Author