„Şcoala altfel”- excursii, curăţenie, jocuri

Please enter banners and links.

Toţi elevii au lăsat în această săptămână ghiozdanele acasă şi s-au distrat pe cinste alături de colegii lor , participând la diverse activităţi extraşcolare, şi anume, au mers în excursii, au făcut ca şcolile şi oraşul să arate mai curat ori s-au jucat.

Liceul Mihai Eminescu a vizitat universităţile

Elevii Liceului Mihai Eminescu din Călăraşi au vizitat universităţile din Bucureşti, în vederea orientării profesionale. Potrivit directorului aceste instituţii de învăţământ, Mitrea Constantin, aceştia au participat la întâlniri cu profesori universitari şi studenţi de la facultatea de Politehnică, ASE, Medicină, Arhitectură. Pe lângă acest lucru, elevii au vizitat şi instituţiile călărăşene printre care Muzeul Dunării de Jos, Saint-Gobain-ul. De asemenea, cu sprijinul copiilor, Liceul Mihai Eminescu va arăta şi mai frumos de acum înainte, pentru că au văruit, au plantat puieţi de castan, spaţiul şcolar a fost amenajat cu lambriuri şi parchet. Totodată, această unitate de învăţământ a desfăşurat activităţi şi cu elevii de la Şcoala Nicolae Titulescu, unde au susţinut un moment artistic în limba engleză.

Colegiu Barbu Ştirbei a purtat un “ Dialog Intercultural”

Elevii Liceului Barbu Ştirbei Călăraşi au participat la un proiect numit “ Dialog Intercultural”, în cadrul căruia s-au putut viziona secvenţe de teatru şi scenete în mai mai mute limbi. De asemenea, s-a desfăşurat un recital musical , dar şi poetic în limba română, germană, italiană, aromână. Elevii au pregătit şi o suită de dansuri româneşti, armâneşti şi germane. Toate aceste acţiune au fost desfăşurate în Parcul Dumbrava, iar potrivit directorului Ion Dorobanţu, au fost invitate toate instituţiile şcolare. Pe lângă acestea, elevii au luat parte la întreţinerea spaţiilor verzi din curtea şcolii şi au reamenajat spaţiul şcolar. Pe de altă parte, au desfăşurat activităţi educative legate de combaterea consumului de droguri, activităţi sanitare, au vizitat şi instituţii culturale din Bucureşti, dar şi muzeul din Călăraşi.

Colegiul Economic s-a distrat prin experimentele de la chimie

Şi pentru liceenii Colegiului Economic Călăraşi, această săptămână altfel decât cele cu care sunt obişnuiţi, a fost interesantă din toate punctele de vedere. Potrivit lui Iulian Bobeică, directorul unităţii şcolare, elevii, alături de profesorii de chimie, s-au distrat făcând experimente, au vizitat universităţile din Bucureşti, au desfăşurat activităţi de întreţinere a parcului, activităţi sportive, activităţi de dezvoltare a minţii, participând la jocul de şah, care este cunoscut ca fiind un sport al minţii.
Unii dintre elevi au fost încântaţi de această săptămână, însă alţii au preferat să rămână casă sau să facă cu totul altceva. De luni, elevii vor fi oficial în vacanţă de Paşte, ce va dura două săptămâni.
 


There is no ads to display, Please add some

About The Author